x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Staţia de metrou Nuevos Ministerios din Madrid este în curs de evacuare din cauza unei alerte cu bombă

Staţia de metrou Nuevos Ministerios din Madrid este în curs de evacuare din cauza unei alerte cu bombă

08 Ian 2015   •   19:56
Staţia de metrou Nuevos Ministerios din Madrid este în curs de evacuare din cauza unei alerte cu bombă

Staţia de metrou Nuevos Ministerios din Madrid se afla joi în curs de evacuare din cauza unei alerte cu bombă, transmite El Mundo, care citează forţele de poliţie.

Potrivit unor surse din poliţie, un presupus dispozitiv exploziv a fost descoperit într-un coş de gunoi, într-o cutie de pantofi pe care scria 'Storm' (furtună, în limba engleză - n.r.).

Poliţia a activat protocolul Circular 50, un plan de acţiune rapidă în cazul unui posibil atac terorist, iar specialişti ai TEDAX ((Técnicos Especialistas en Desactivación de Artefactos Explosivos - Tehnicieni specializaţi în dezactivarea dispozitivelor explozive - n.r.) acţionează în zonă.

Proba realizată cu câinii poliţişti a dat rezultate pozitive, ceea ce ar putea însemna că ar putea fi într-adevăr vorba de un dispozitiv.

Autorităţile de la Metroul din Madrid au informat că, la cererea Poliţiei, a fost oprită circulaţia pe Liniile 6 (Avenida de America - Cuatro Caminos), 8 (Nuevos Ministerios - Colombia) şi 10 (Cuzco - Gregorio Maranón). Staţia Nuevos Ministerios, de pe Linia 8 a Metroului din Madrid, este una dintre cele mai tranzitate.

×
Subiecte în articol: Nuevos Ministerios