x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Studiu - Un sfert din românii din Italia muncesc în construcţii

Studiu - Un sfert din românii din Italia muncesc în construcţii

de Jurnalul National    |    17 Ian 2008   •   00:00

Aproape un sfert (24%) dintre românii care au emigrat în Italia muncesc în domeniul construcţiilor, 12% fac menaj, 8% comerţ, 7% lucrează în industrie, un procent similar în asistenţă socială, respectiv îngrijesc persoane în vârstă, relevă o cercetare sociologică efectuată în Peninsulă pentru Agenţia de Strategii Guvernamentale (ASG) şi citată de Rompres.

4% lucrează în agricultură, 4% în servicii, tot 4% sunt şoferi, 2% dintre români sunt ospătari sau barmani, 2% au în grijă copii, 1% sunt patiseri, 1% muncesc în domeniul textil, confecţii, 1% sunt mecanici, 1% muzicanţi sau dansatoare şi tot 1% cerşetori.

Jumătate sunt moldoveni
Procentele românilor care muncesc în domenii în care au nevoie de pregătire superioară sunt reduse.    

În administraţie lucrează 0,1%, în chimie 0,2%, în învăţământ 0,1%, în telecomunicaţii 0,1%, în sistemul bancar 0,1% . Procentul de români care studiază în Italia ajunge la 0,1%.

Cercetarea sociologică mai arată că 38% dintre imigranţii români din Italia au absolvit liceul, 34% o şcoală de meserii, 9% gimnaziul, 7% o şcoală post-liceală sau de maiştri, acelaşi procent este cu studii superioare, 0,5% au studii postuniversitare, 3% au doar şcoala primară, iar 1% sunt fără şcoală.

43% dintre românii din Italia provin din Moldova, 30% din Transilvania, 22% din sudul României şi 3% din Bucureşti.
    
×
Subiecte în articol: diaspora