Doi americani, Venkatraman Ramakrishnan şi Thomas Steitz, şi israeliana Ada Yonath au primit miercuri Premiul Nobel pentru Chimie pe anul 2009 pentru activitatea de cercetare în domeniul ribozomilor, cu implicaţii importante pentru studiul antibioticelor, a anunţat Comitetul de acordare a premiului Nobel, transmit agenţiile internaţionale.
Cei trei s-au evidenţiat prin munca lor de cercetare şi studiile publicate cu privire la 'structura şi funcţiile ribozomului'. Cei trei oameni de ştiinţă au reuşit să creeze 'harta completă şi detaliată a ribozomului, care este o adevărată uzină de proteine la nivel celular'. Descoperirile lor în acest domeniu pot deschide drumul spre 'obţinerea unor noi antibiotice', se mai precizează în comunicatul Comitetului Nobel.
Ribozomii, cunoscuţi şi drept corpusculii lui Palade după numele celebrului microbiolog român George Emil Palade care i-a observat pentru prima dată, sunt generaţi de nucleoli şi sunt constituiţi din material ARN (acid ribonucleic). Ei se găsesc liberi în citoplasma celulară sau ataşaţi reticulului endoplasmatic, formând cu acesta reticulul endoplasmatic rugos. Ribozomii sunt sediul biosintezei proteinelor.
Ribozomii au dimetrul de aproximativ 20 nanometri şi sunt compuşi în proporţie de 65% din ARN ribozomal şi 35% din proteine ribozomale (cunoscute si sub numele de ribonucleoproteine). Rolul lor este de a decoda ARN-ul mesager pentru construcţia lanţurilor polipeptidice din aminoacizii aduşi de ARN-ul de transport. Ribozomii construiesc proteinele necesare pentru informaţia genetică conţinută în ARN-ul de transport George E. Palade a împărţit Premiul Nobel pentru Medicină 1974 cu oamenii de ştiinţă Al. Claude si Ch. de Duve.
Academia Regală de Ştiinţe din Suedia a apreciat că activitatea susţinută de Venkatraman Ramakrishnan, Thomas Steitz şi Ada Yonath este de o importanţă fundamentală pentru înţelegerea ştiinţifică a vieţii, ajutându-i în acelaşi timp pe oamenii de ştiinţă să dezvolte tratamente pe bază de antibiotice pentru diferite boli. Yonath este a patra femeie recompensată cu Premiul Nobel pentru Chimie şi prima care obţine acest premiu din 1964, când importanta distincţie a fost primită de Dorothy Crowfoot Hodgkin din Marea Britanie.
Cei trei laureaţi din acest an au creat modele tridimensionale pentru a arăta felul în care diferitele antibiotice se ataşează de ribozomi. 'Aceste modele sunt folosite în prezent de cercetători pentru a crea noi antibiotice, salvând noi şi noi vieţi. Toţi cei trei laureaţi au folosit metoda cristalografiei cu raze X pentru a cartografia poziţia fiecăruia dintre sutele de mii de atomi care alcătuiesc un ribozom', se precizează în comunicatul Comitetului Nobel. Cei trei laureaţi îşi vor împărţi suma de 1 milion de coroane suedeze (980.000 de euro) care se atribuie împreună cu Premiul Nobel.
Anul trecut Nobelul pentru Chimie a fost atribuit americanilor Roger Tsien şi Martin Chalfie şi japonezului Osamu Shimomura pentru studii care au permis o mai bună înţelegere a felului în care evoluează maladii precum cancerul şi Alzheimer.
Citește pe Antena3.ro