x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Summit la Casa Albă. Invitaţi, liderii a 47 de state africane

Summit la Casa Albă. Invitaţi, liderii a 47 de state africane

21 Ian 2014   •   22:54
Summit la Casa Albă. Invitaţi, liderii a 47 de state africane
Sursa foto: Summit la Casa Albă. Invitaţi, liderii a 47 de state africane

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, i-a invitat pe liderii a 47 de ţări africane să participe la un summit la Casa Albă pe 5-6 august, anunţă Administraţia de la Washington, citată de AFP.

 "Preşedintele Barack Obama este bucuros să îi găzduiască pe liderii întregului continent african în Washington DC, în scopul consolidării legăturilor cu una dintre cele mai dinamice zone ale lumii", a declarat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Barack Obama a avut ideea acestui summit cu ocazia turneului african efectuat în iunie 2013. Printre liderii care nu sunt invitaţi la summit se numără cei din Egipt, Zimbabwe, Sudan şi Madagascar, precizează Jonathan Lalley, un alt purtător de cuvânt al Preşedinţiei SUA.


×