x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Suspecţii atentatului dejucat din Franţa rămân în arest

Suspecţii atentatului dejucat din Franţa rămân în arest

24 Noi 2016   •   16:31
Suspecţii atentatului dejucat din Franţa rămân în arest

Justiţia franceză a prelungit, în noaptea de miercuri spre joi, cu încă două zile, mandatele de arestare împotriva celor cinci suspecţi în ancheta referitoare la atentatul dejucat la sfârşitul săptămânii trecute, transmite AFP, citând o sursă judiciară. 

Prelungirea în mod excepţional, la şase zile a zilelor de arest nu este posibilă decât dacă, în urma anchetei, există temeri privind iminenţa unui atac sau pentru necesităţi de cooperare internaţională. 

Un atentat, 'planificat de multă vreme', a fost dejucat la sfârşitul săptămâni trecute, după o anchetă care a durat peste opt luni, a anunţat luni guvernul de la Paris. Şapte bărbaţi au fost reţinuţi la Strasbourg şi Marsilia. Doi dintre ei, arestaţi la Marsilia, au fost puşi în libertate marţi seară. Ancheta a condus la o primă serie de arestări pe 14 iunie, în timpul Campionatului European de fotbal, scrie Agerpres

Doi francezi, având legături cu reţeaua, au fost inculpaţi şi încarceraţi, fiind suspectaţi că au contractat credite de consum pentru a finanţa activităţi teroriste. Din anchetă a reieşit că ei erau în contact cu un comanditar aflat în Siria. 

După plasarea sa în arest, unul din suspecţii arestaţi la Strasbourg a recunoscut existenţa unui proiect de atentate, evocând o serie de ţinte, precum sediul poliţiei judiciare din Paris, în plin centrul capitalei, sau serviciile de informaţii interne. Anchetatorii cred, totuşi, că suspecţii 'nu aveau încă un proiect precis şi detaliat'. 
 

Cinci suspecti se afla in prezent in arest preventiv. Doi dintre cei arestati la Strasbourg, de 35 si, respectiv, 37 de ani, sunt suspectaţi că s-au deplasat în Siria în 2015, după care au revenit în Europa.  La unul dintre ei, Yassine, care lucra la o scoala din Strasbourg de 11 ani, politia a gasit o scrisoare ce atesta ca el jurase credinta fata de gruparea jihadista Statul Islamic. La celalalt, politia a gasit un pistol automat si o mitraliera in timpul perchezitiei, potrivit bzi.ro.

Citeşte şi:

Parlamentul European cere suspendarea negocierilor de aderare cu Turcia

VIDEO - Trafic infernal în Los Angeles cu ocazia Zilei Recunoștinței

Piloţii de la Lufthansa, a doua zi de grevă! Peste 900 de zboruri anulate

×