x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sute de soldaţi mobilizaţi în jurul centrelor de primire a bolnavilor de Ebola din Sierra Leone

Sute de soldaţi mobilizaţi în jurul centrelor de primire a bolnavilor de Ebola din Sierra Leone

de Agerpres    |    05 Aug 2014   •   22:42
Sute de soldaţi mobilizaţi în jurul centrelor de primire a bolnavilor de Ebola din Sierra Leone

Autorităţile din Sierra Leone au mobilizat sute de soldaţi în jurul centrelor de primire a bolnavilor de Ebola pentru a fi respectate măsurile de carantină, a anunţat marţi preşedinţia acestei ţări într-un comunicat.

Această decizie urmăreşte "să descurajeze familiile şi prietenii suspecţilor de Ebola de a-i lua cu forţa din spitale, fără acordul medicilor, aşa cum s-a întâmplat în unele regiuni din ţară, inclusiv în capitală", a declarat un consilier prezidenţial care a dat asigurări că este vorba despre o măsură de precauţie.

Potrivit ultimului bilanţ difuzat luni de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), 887 de persoane din Liberia, Guinea, Sierra Leone şi Nigeria au murit din cauza febrei hemoragice.

×
Subiecte în articol: ebola ebola sierra leone