x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Terorist sau „doar” criminal?

Terorist sau „doar” criminal?

de Anca Aldea    |    03 Mar 2011   •   20:09

Atacul comis miercuri la Frankfurt şi soldat cu moartea a doi militari americani şi rănirea altor doi ar fi putut fi motivat de radicalismul isla­mic, spun anchetatorii germani.

Suspectul, un kosovar în vârstă de 21 de ani, care locuia la Frankfurt, a fost arestat într-o parcare a Aeroportului Internaţional, unde a avut loc incidentul. El a fost pus sub acuzaţie de crimă şi tentativă de crimă, însă anchetatorii nu exclud şi acuzaţii de terorism. Tânărul urma să apară joi în faţa unui tribunal german, însă nu se va face lumină în acest caz până când autorităţile germane nu vor ajunge la un consens cu americanii, care spun, între altele, că militarii lor nu purtau uniformă pe aeroportul de la Frankfurt pentru a nu atrage atenţia (în timp ce poliţia germană susţine contrariul). Kosovarul deschisese focul asupra unui autocar care transporta, spre baza militară a SUA de la Ramstein, 13 militari americani.

„Circumstanţele ridică suspiciunea unui atac cu motivaţie isla­mi­că”, se arată într-un comunicat al biroului procurorului federal din Karlsruhe. Contextul se referă la faptul că Germania a fost până acum scutită de un atac terorist catastrofal, de tipul celor petrecute în Spania şi Marea Britanie, potrivit presei americane. Cu toate acestea, trei dintre teroriştii implicaţi în atacurile de la 9 septembrie 2001 din Statele Unite au trăit în Germania a prior atentatelor din „marţea neagră”, scrie New York Times. Pe de altă parte, anul trecut au fost emise alerte de atacuri teroriste care urmau să se întâmple în Germania, Marea Britanie şi Franţa. În noiembrie 2010, autorităţile germane au împânzit gările şi aeroporturile după ce un informator a declarat serviciilor secrete că o grupare care avea legături cu Al-Qaida pregătea un atac într-o piaţă publică, atac îndreptat împotriva civililor.

×
Subiecte în articol: externe