Cei patru membri ai celulei teroriste autoare a atacurilor comise săptămâna trecută la Barcelona şi Cambrils, în Spania, au fost inculpaţi marţi pentru asasinate de natură teroristă, transmite AFP citând o sursă judiciară.
Driss Oukabir, Mohammed Aalla, Mohamed Houli Chemlal şi Salh El Karib sunt singurii supravieţuitori ai celulei jihadiste din care au făcut parte 12 persoane, majoritatea marocani.
Conform respectivei surse judiciare, ei au fost puşi sub acuzare în special pentru 'apartenenţă la o organizaţie teroristă, asasinate teroriste şi posesie de explozivi'.
Judecătorul urmează să decidă în cursul serii dacă ei vor rămâne în arest pe durata procesului. Parchetul spaniol a cerut ca toţi patru să fie încarceraţi.
Dintre ceilalţi membri ai celulei teroriste, cinci au fost împuşcaţi mortal de poliţie în noaptea de joi spre vineri după ce au pătruns cu un autoturism într-un grup de pietoni pe faleza din staţiunea Cambrils, omorând o persoană.
Alţi doi ar fi murit în timp ce manipulau explozibil, iar Younes Abouyaaqoub, care s-a aflat la volanul camionetei ce a intrat joia trecută în mulţime pe bulevardul Las Ramblas din Barcelona, a fost ucis luni, după patru zile de căutări.AGERPRES