x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Teste „nesigure” pentru COVID-19

Teste „nesigure” pentru COVID-19

19 Mai 2020   •   18:30
Teste „nesigure” pentru COVID-19

Aproximativ 35.000 de teste de coronavirus din Statele Unite au fost considerate nesigure, deoarece un laborator de procesare „nu şi-a putut îndeplini standardele”, a transmis organizaţia non-profit AdventHealth, care a administrat testele.

Peste 33.000 dintre testele nesigure au fost efectuate în Florida, iar despre celelalte 2.000 nu s-au oferit informaţii publice, scrie CNN. AdventHealth nu a făcut public nici numele laboratorului, dar a transmis că persoanele ale căror teste au fost procesate aici vor fi anunţate în perioada următoare. Persoanele care aşteaptă rezultatele testelor de la acest laborator nu vor primi rezultatele, deoarece eşantioanele furnizate nu vor fi testate, ci distruse „în conformitate cu legea”. „Ne pare rău, extrem de rău, pentru inconvenientele şi incertitudinea pe care le-a provocat acest laborator”, a declarat Terry Shaw, preşedinte şi CEO al AdventHealth.

 

 

×