x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Thailanda: Încoronarea regelui Maha Vajiralongkorn, care se bucură de un statut divin, are prioritate absolută în regat

Thailanda: Încoronarea regelui Maha Vajiralongkorn, care se bucură de un statut divin, are prioritate absolută în regat

03 Mai 2019   •   14:12
Thailanda: Încoronarea regelui Maha Vajiralongkorn, care se bucură de un statut divin, are prioritate absolută în regat

Ceremoniile de încoronare a regelui Maha Vajiralongkorn al Thailandei, prevăzute să se desfăşoare în perioada 4-6 mai, vor fi primele din această ţară din sud-estul Asiei după 69 de ani, ultimul astfel de eveniment având loc în 1950, când a fost încoronat tatăl său, regele Bhumibol Adulyadej, decedat în 2016. Încoronarea regelui are o prioritate absolută în Thailanda, unde regii se bucură prin tradiţie de un statut divin, fapt reflectat de o serie de cifre ilustrative, a consemnat dpa.

* 1.000.000.000 - Costul total, în bahţi thailandezi, al ceremoniilor de încoronare, echivalentul a circa 31,2 milioane de dolari americani.

* 69 - Anii trecuţi de la ultima încoronare din Thailanda.

* 12 - Va fi cea de-a 12-a încoronare a unui rege din dinastia Chakri.

* Până la 200.000 - Numărul de supuşi ai regelui aşteptaţi să se alinieze pe străzile din Bangkok pentru a urmări procesiunea de încoronare. Multe alte milioane vor urmări ceremoniile la televizor.

* 40.000 - Numărul agenţilor de securitate desfăşuraţi pe perioada ceremoniilor.

* 41.000 - Sunt templele din Thailanda unde călugării se vor ruga simultan şi îl vor binecuvânta pe rege, când acesta va primi placa de aur cu numele şi titlul său oficial.

* 17.568 - Atâţia "voluntari regali" vor lucra în Bangkok în cele trei zile ale încoronării.

* 795 - Sunt salvele care vor fi lansate de forţele terestre, navale şi aeriene thailandeze, separat, pe parcursul celor trei zile.

* 1.000.000 - Este valoarea în bahţi (circa 31.340 de dolari) a monedei de platină lansate în ediţie limitată pentru a marca încoronarea. Au fost comandate până acum peste 200 astfel de monede.

4 mai: Îmbăierea şi încoronarea

* 10:09 - La această oră (ora Thailandei, ora 04:09 GMT) vor începe sâmbătă dimineaţa ceremoniile de încoronare, cu ritualurile de purificare. Nouă este considerat de bun augur în cultura thailandeză.

* 117 - Sursele apei colectate din întreaga ţară şi aduse la Bangkok pentru a fi binecuvântată de călugări budişti, înainte de a fi amestecată pentru ritualurile de purificare regală. Apa provine între altele din cinci fluvii şi patru bazine sacre.

* 8 - Sunt laturile tronului sculptat în lemn pe care se va aşeza regele pentru a fi stropit cu apa de "purificare". Cele opt laturi reprezintă principalele direcţii ale busolei, opt fiind considerat de asemenea un număr norocos.

* 1000 - Numărul firelor de apă proiectate pe capul regelui din fântâna cu cupolă pregătită pentru ritualul de îmbăiere.

* 7,3 - Este greutatea în kilograme a coroanei de aur şi diamante care va fi aşezată pe capul regelui în timpul ceremoniei. Coroana măsoară 66 de centimetri înălţime.

* 9 - Sunt cupolele umbrelei regale sub care regele va primi oficial statutul de divinitate, conform credinţei thailandeze.

* 4 - Numărul tunurilor din secolul 19 folosite special pentru încoronare, care vor trage fiecare câte 10 salve.

* 343 - Numărul celor care vor ajuta fizic la transportul regelui, urcat într-o lectică, de la Marele Palat la Templul lui Buddha de Smarald pentru a se proclama patron al budismului, în finalul primei zile a ceremoniilor.

5 mai: Procesiunea

* Peste 1300 - Numărul oficialilor şi al personalului care participă la procesiunea regală, între care se vor afla prim-ministrul, membri ai cabinetului, o unitate de cavalerie şi o fanfară.

* 7 - Sunt kilometrii care vor fi parcurşi pe jos de procesiune, de la Marele Palat către trei temple şi înapoi, cu o viteză de deplasare de circa 75 de paşi pe minut.

* 16 - Numărul de purtători simultani ai lecticii regale. Ei vor fi schimbaţi la fiecare 500 de metri.

* 500 - Lungimea pe care o vor ocupa în procesiunea regală cei peste 1300 de oficiali şi membri de personal, în metri.

* 6 - Sunt imnurile regale compuse de defunctul rege Bhumibol care vor fi interpretate de fanfară în timpul procesiunii.

Şi alte câteva cifre semnificative:

* 87 - de ani se împlinesc anul acesta de la revoluţia preponderent paşnică - de fapt o lovitură de stat - din iunie 1932 prin care Thailanda a trecut de la monarhie absolută la monarhie constituţională.

* 0 - este numărul reginelor care au urcat pe tron. Tradiţia thailandeză nu permite ca regatul să fie condus de regine, dar câteva soţii de regi au fost numite regente de soţii lor, în absenţa acestora. Regele poate numi ca succesor o femeie, dacă doreşte, deşi este împotriva tradiţiei.

* 15 - este numărul anilor de închisoare de care sunt pasibili cei găsiţi vinovaţi de lezmajestate, legea thailandeză în acest sens fiind considerată una din cele mai dure din lume. Legea a fost de altfel criticată ca reprezentând o armă politică, întrucât oricine poate face denunţuri la poliţie în baza ei. Mai mult, deşi textul legii interzice strict insultarea regelui, a reginei, a potenţialului succesor la tron şi a regentului, aplicarea ei a fost discutabilă, existând cazuri când au fost puse sub acuzare persoane pentru defăimarea unor regi defuncţi sau a... câinelui regelui.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: thailanda incoronare rege