x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Thailanda: Salvatorii copiilor blocaţi în peşteră sunt doi voluntari britanici pasionaţi de scufundări aviatice

Thailanda: Salvatorii copiilor blocaţi în peşteră sunt doi voluntari britanici pasionaţi de scufundări aviatice

03 Iul 2018   •   17:54
Thailanda: Salvatorii copiilor blocaţi în peşteră sunt doi voluntari britanici pasionaţi de scufundări aviatice

Salvatorii care i-au găsit pe copiii thailandezi rămaşi blocaţi într-o peşteră inundată din Thailanda timp de 10 zile sunt doi voluntari britanici pasionaţi de scufundări acvatice şi de speologie, deveniţi experţi în operaţiuni de salvare, informează AFP. 

Rick Stanton şi John Volanthen au fost printre primii agenţi de salvare care au ajuns, luni, la cei 12 copii thailandezi şi antrenorul lor de fotbal, în vârstă de 25 de ani, care au rămas blocaţi într-o peşteră inundată pe 23 iunie. 

Într-o înregistrare video ce prezintă momentul descoperirii celor 13 dispăruţi, care a generat milioane de vizualizări în spaţiul online, cei doi voluntari pot fi auziţi în timp ce se adresau copiilor vorbindu-le cu un accent englez pronunţat şi felicitându-i pentru curajul lor. 

Cei doi bărbaţi, alături de un al treilea britanic, Robert Harper, aparţin British Cave Rescue Council (BCRC), din care fac parte agenţi de salvare şi experţi în scufundări acvatice şi în speologie. Ei au pornit săptămâna trecută spre Thailanda pentru a participa la aceste operaţiuni de salvare. 

"Nick şi John au fost în fruntea" operaţiunilor de salvare, a declarat vicepreşedintele BCRC, Bill Whitehouse. "Ei au trebuit să înoate împotriva curentului şi să avanseze agăţându-se de pereţii peşterii", a adăugat el pentru BBC, precizând că operaţiunea a durat aproximativ trei ore. 

Rick Stanton, un pompier originar din Coventry, a participat deja la salvarea a şase soldaţi britanici rămaşi blocaţi într-o peşteră din Mexic în 2004. Considerat un veritabil expert mondial în operaţiuni de salvare, Rick Stanton, în vârstă de 56 de ani, a fost înnobilat de regina Marii Britanii. 

"Cine s-ar fi gândit că fiind pasionat de speologie, această pasiune mă va duce peste tot în lume şi mă va face să câştig recompenseze, iar acum un titlu nobiliar?", declara el în 2012, pentru Coventry Telegraph. 

El a relatat pentru acelaşi cotidian că cea mai periculoasă misiune la care a participat s-a derulat în Franţa, în 2010, când a încercat să îl găsească pe speologul Eric Establie, care explora o grotă din regiunea Ardeche şi care a fost blocat pe drumul de întoarcere în urma prăbuşirii tavanului peşterii. Potrivit presei britanice, el a făcut echipă atunci cu John Volanthen, un inginer din Bristol în vârstă de 47 de ani. 

"Eu şi un alt scafandru am fost acolo timp de 10 zile şi a fost o perioadă cu adevărat stresantă. A fost o scufundare foarte periculoasă şi era o peşteră foarte periculoasă", a relatat Rick Stanton pentru acelaşi cotidian. În cele din urmă, Eric Establie a fost găsit înecat. 

John Volanthen a dezvăluit pentru revista Sunday Times în 2013 că persoanele care vor să participe la misiuni speologice trebuie "să îşi păstreze sângele rece". "Panica şi adrenalina sunt excelente în anumite situaţii, însă nu şi în speologie", a adăugat expertul britanic.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: thailanda copii blocati in pestera