Tinerii thailandezi salvaţi aproape miraculos dintr-o peşteră inundată din nordul ţării au părăsit sâmbătă templul budist în care s-au recules în ultimele 11 zile şi au rostit rugăciuni în semn de omagiu adus scafandrului care a murit în timpul operaţiunii de salvare, informează DPA şi AFP.
Purtând tricouri albe şi cu craniile rase, cei 11 băieţi cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani şi-au luat la revedere de la călugării care s-au ocupat de starea lor sufletească în timpul acestui sejur de 11 zile într-o mănăstire budistă.
La intrarea în mănăstire, tinerii au purtat robe portocalii, folosite de obicei de novicii care aspiră să devină călugări budişti.
Sâmbătă, tinerii şi antrenorul lor de fotbal au rostit o rugăciune budistă şi în faţa peşterii în care au rămas captivi, înainte de se întoarce la casele lor.
Profesorii tinerilor au declarat pentru DPA că aceştia vor primi lecţii speciale pe durata verii, pentru a recupera cursurile la care au absentat în perioada petrecută în peştera inundată.
În Thailanda, o ţară în care majoritatea populaţiei este budistă, hirotonisirea este considerată un act de gratitudine. Orice bărbat adult thailandez poate să devină călugăr pentru o scurtă perioadă de timp, în timp ce băieţii pot să devină novici tot pentru perioade scurte.
Adul Sam-on, în vârstă de 14 ani, a fost singurul din grupul de 13 tineri rămaşi captivi în peşteră - 12 băieţi şi antrenorul lor de fotbal - care nu a fost hirotonisit, întrucât este creştin.
Antrenorul de fotbal, Ekapol Chantawong, în vârstă de 25 de ani, va rămâne călugăr budist pentru încă trei luni.
O altă ceremonie va fi organizată sâmbătă după-amiază prin care tinerii thailandezi vor să mulţumească oamenilor din lumea întreagă pentru participarea şi sprijinul acordat în cadrul acelei dramatice misiuni de salvare.
Cei 12 tineri şi antrenorul lor de fotbal au pătruns în peştera Tham Luang-Khun Nam Nang Non, aflată la o distanţă de 1.000 de kilometri nord faţă de Bangkok, pe 23 iunie.
Ei au rămas captivi în acea peşteră după ce o viitură provocată de precipitaţii abundente a blocat singura cale de ieşire din grotă. Tinerii au supravieţuit bând apă de pe pereţii peşterii şi au petrecut nouă zile pe o stâncă de mici dimensiuni, fără să aibă niciun contact cu exteriorul.
Incidentul a determinat cea mai amplă misiune de salvare organizată vreodată în Thailanda, care a emoţionat lumea întreagă şi la care au participat mii de oameni din numeroase ţări.
După salvarea lor aproape miraculoasă şi o săptămână petrecută la spital, tinerii au fost primiţi într-o mănăstire budistă, în care au rostit rugăciuni timp de 11 zile.
Această etapă a vizat aducerea unui ultim omagiu unui fost membru al Marinei thailandeze, care a murit în timpul operaţiunii de salvare. De asemenea, rugăciunile tinerilor au dorit să "îmblânzească" spiritele locului în care s-a petrecut acea dramă, într-o ţară cu credinţe profund animiste, unde populaţia consideră că arborii şi peşterile au suflete.