x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Topul celor mai bogați oameni din lume, în 2023

Topul celor mai bogați oameni din lume, în 2023

de Redacția Jurnalul    |    29 Dec 2023   •   12:15
Topul celor mai bogați oameni din lume, în 2023
Sursa foto: Hepta

Dintre cei mai bogați 50 de oameni din lume, doar 12 au pierdut bani în 2023, în timp ce restul s-au îmbogăţit şi mai mult. Unii au reuşit să îşi mărească averea chiar şi de şapte ori.

Elon Musk rămâne cel mai bogat om al planetei, după ce acțiunile companiei Tesla s-au dublat în acest an ajutându-l să-și crească averea cu aproape 98 de miliarde de dolari. Această creștere este mai mare decât PIB-ul anual al Angolei.

Pe locul 2 Bernard Arnault, proprietarul Louis Vuitton și a altor companii de produse de lux - a ajuns la o avere de 179 miliarde de dolari. Inflaţia uriaşă şi criza economică nu au afectat vânzarea de haine şi poşete de lux.

Jeff Bezos s.a îmbogăţit şi el. Acţiunile Amazon au crescut cu 83%, ceea ce a alimentat o creştere de 71 de miliarde de dolari a averii lui, care a ajuns la 178 de miliarde.

Acţiunile Microsoft au crescut şi ele îmbogăţind fondatorul Microsoft şi averea fostului CEO Steve Ballmer la 140 şi 130 de miliarde de dolari.

Averea fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg a crescut cu 184%, de la 45 de miliarde de dolari la 128 de miliarde de dolari.

Warren Buffett, legendarul investitor american, şi-a mărit averea cu peste 10 miliarde de dolari, ajungând la 120 de miliarde de dolari în acest an. Totuşi, la cât s-au îmbogăţit ceilalţi, a coborât de pe locul 5 pe locul 10.

Top cei mai bogați oameni din lume, potrivit Bloomberg:

1. Elon Musk - 235 miliarde de dolari

2. Bernard Arnault - 179 miliarde de dolari

3. Jeff Bezos - 178 miliarde de dolari

4. Bill Gates - 140 miliarde de dolari

5. Steve Ballmer - 130 miliarde de dolari

6. Mark Zuckerberg - 128 miliarde de dolari

7. Larry Page - 128 miliarde de dolari

8. Larry Ellison - 124 miliarde de dolari

9. Sergey Brin - 121 miliarde de dolari

10. Warren Buffett - 120 miliarde de dolari

×
Subiecte în articol: top oameni bogati