Retelele romanesti de prostitutie si-au cam abatut atentia de la "piata" din Spania si Italia si se pregatesc sa se impuna in Marea Britanie. Aceasta este concluzia unei anchete publicate ieri de un cotidian de la Londra.
Pentru ca pietele din Italia si Spania sunt suprasaturate, proxenetii romani si-au indreptat atentia asupra Marii Britanii, unde retelele de prostitutie care implica femei din Romania actioneaza din ce in ce mai mult. Cel putin aceasta este concluzia unui reportaj aparut in cotidianul britanic The Independent, care identifica orasul Cernavoda drept "punctul nodal" al traficului cu persoane din Romania, tara unde "salariul mediu pe economie este de aproximativ 150 euro pe luna". CARUTE SI LADA. "Proxenetii, carora li se spune «pesti», actioneaza in special in oraselul Cernavoda, ascuns in sud-estul sarac al Romaniei, unde multi dintre barbatii necasatoriti, dar si unii dintre cei insurati, se ocupa cu traficul de persoane", au decis jurnalistii britanici, care mai relateaza ca pe soselele din Cernavoda circula, in mod normal, carute si automobile Lada. NU SUNT NAIVE. Pentru tinerele din acest oras este usor sa cada in capcana traficantilor de carne vie, noteaza The Independent. "Numai cateva isi permit sa mearga la scoala. In adolescenta, ele devin tinte usoare pentru barbatii care le ademenesc cu masini luxoase si cu promisiunea unui viitor mai bun. «Tot ce trebuie sa faci», le spun proxenetii din Cernavoda, «este sa mergi in strainatate, sa faci niste bani pentru mine si vom trai fericiti pana la adanci batraneti intr-un apartament dragut»", se arata in text. Fetele sunt descrise ca fiind sarace, maturizate prea devreme de lipsuri si deloc naive, in timp ce familiile nu se impotrivesc ca ele sa devina sclave sexuale pentru 50 de euro pe ora. Jurnalistii prezinta povestea a doua victime ale traficului de persoane: Beatrice si Amalia. In varsta de 20 de ani, Beatrice spune ca s-a vandut pe bani in Spania. "Chiar daca as vrea sa uit ce s-a intamplat, nu as putea niciodata. As face orice sa nu fie nevoie sa faca si copiii mei ce am facut eu, dar as putea fi nevoita sa ma intorc daca familia va avea nevoie de bani", spune ea. Amalia are 21 de ani si un sot care, spune ea, a trimis-o "la produs" in strainatate. "Este greu sa iti vinzi trupul pentru 50 de euro. Eu m-am numarat printre cele norocoase, am auzit de fete batute cu cabluri sau cu pumnii", le-a spus ea jurnalistilor.
MINORII, SCLAVI
|
Cel putin 5.000 de copii sunt fortati in fiecare an
sa se prostitueze in Marea Britanie, scrie cotidianul The Independent, care citeaza un raport ce urmeaza sa fie dat publicitatii in cursul zilei de astazi. In document se arata ca micutii traficati de retelele criminale au varste de peste cinci ani. Ei sunt bruscati si amenintati cu violenta, apoi vanduti ca sclavi sexuali sau fortati sa devina slujitori domestici. Piata globala a traficului cu carne vie este estimata la cinci miliarde de lire sterline, situandu-se pe locul al doilea dupa traficul cu droguri, scrie The Independent.
|
Citește pe Antena3.ro