Explozia unui camion-cisternă, produsă marţi dimineaţa, în apropiere de Mexico, s-a soldat cu cel puţin 18 morţi şi 36 de răniţi, potrivit unui nou bilanţ întocmit de autorităţile locale.
"Bilanţul actualizat al accidentului de la Ecatepec este de 18 pesoane ucise şi 36 rănite", a anunţat, pe contul său de Twitter, Salvador Neme, secretar pentru Securitate Urbană din statul Mexico, din centrul Mexicului, unde s-a produs accidentul. Un prim bilanţ indica cel puţin nouă morţi şi 13 răniţi.
Potrivit informaţiilor furnizate de Neme, cel puţin 15 vehicule au fost afectate şi 20 de imobile prezintă avarii.
Accidentul s-a produs dimineaţa, în jurul orei locale 05.30 (13.30, ora României), pe o autostradă ce asigură legătura între Mexico şi Pachuca, un oraş din statul Hidalgo (centru), în municipalitatea Ecatepec.
La prima vedere, accidentul a fost provocat de desprinderea din suport a unei cisterne care conţinea gaz şi care a cauzat o explozie.
Potrivit presei locale, unda de şoc a fost resimţită pe o rază de 500 de metri în împrejurimi.