x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei români, arestaţi şi condamnaţi în Marea Britanie pentru fraudă bancară prin skimming

Trei români, arestaţi şi condamnaţi în Marea Britanie pentru fraudă bancară prin skimming

22 Apr 2009   •   00:00

Trei români, arestaţi pentru fraudă bancară prin skimming în Marea Britanie, vor fi eliberaţi în curând pentru că sentinţa dată de instanţă acoperă perioada în care aceştia au fost arestaţi preventiv, informează South Devon Herald Express.



Daniel Drăguş, de 23 de ani, Cristian Drăguş, de 24 de ani şi Ioan Munteanu, de 27 de ani, au fost arestaţi în Newton Abbot, după ce un deţinător de card a observat ceva suspect la bancomatul pe care vroia să-l folosească. Bărbatul a anunţat poliţia, iar ofiţerii au descoperit că pe ATM fusese montat un dispozitiv de skimming.

În aceeaşi zi, cei trei au fost depistaţi de un ofiţer de securitate al băncii, având un comportament bizar în timp ce se plimbau în oraş.

Suspecţii au încercat să fugă de poliţiştii chemaţi la faţa locului. În buzunarul jachetei lui Daniel Drăguş, ofiţerii au descoperit o mini-cameră video, care urma să fie montată pe un bancomat şi să înregistreze imagini cu persoanele care tastau codurile PIN ale cardurilor lor.

Românii se aflau în mod legal în Marea Britanie şi lucrau ca decoratori şi zugravi în Londra. Ei s-ar fi implicat în fraudele bancare din Devon după ce recesiunea a cauzat scăderea cererilor pentru serviciile lor.

Judecătoarea care s-a ocupat de caz a luat la cunoştinţă faptul că cei trei petrecuseră, la data pronunţării sentinţei, 188 de zile în închisoare, astfel că le-a acordat românilor o pedeapsă de aceeaşi durată, însemnând eliberarea lor imediată.

"Dacă operaţiunea ar fi avut succes, banca şi clienţii săi ar fi pierdut o sumă mare de bani. Infracţiunea este atât de gravă încât numai închisoarea ar fi o pedeapsă pe măsură, dar iau în calcul şi faptul că aţi petrecut atâta timp în detenţie", a spus judecătoarea, la pronunţarea sentinţei.
Mediafax

×
Subiecte în articol: diaspora