x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump anulează unele sancțiuni împotriva Phenianului, pentru că îl „apreciază” pe Kim Jong-un

Trump anulează unele sancțiuni împotriva Phenianului, pentru că îl „apreciază” pe Kim Jong-un

23 Mar 2019   •   12:00
Trump anulează unele sancțiuni împotriva Phenianului, pentru că îl „apreciază” pe Kim Jong-un

Preşedintele american, Donald Trump, a făcut cunoscut vineri că anulează o serie de sancţiuni, impuse de propriul Departament al Trezoreriei şi vizând să forţeze Coreea de Nord să renunţe la programul său nuclear, relatează AFP. 

"Trezoreria SUA a anunţat astăzi (vineri) că vor fi adăugate sancţiuni suplimentare pe scară largă celor care apasă deja asupra Coreii de Nord. Am ordonat astăzi ca aceste sancţiuni suplimentare să fie retrase!", a scris pe Twitter Donald Trump. 

Preşedintele american, care s-a întâlnit de două ori cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, pare să se refere la sancţiunile anunţate joi contra a două firme chineze de transport maritim, acuzate că au întreţinut legături comerciale cu Phenianul în pofida sancţiunilor internaţionale. 

"Preşedintele Trump îl apreciază pe conducătorul Kim şi nu consideră că aceste sancţiuni sunt necesare", a declarat la rândul său purtătoarea de cuvânt a executivului american, Sarah Sanders. 

Adam Schiff, un democrat care prezidează Comisia pentru serviciile de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, l-a criticat vehement pe şeful statului pentru anularea acestor sancţiuni "impuse (joi) şi promovate de propriul consilier pe probleme de securitate naţională, pentru că +îl iubeşte+ pe Kim". 

"O naivitate imprudentă este deja destul de periculoasă. Incompetenţa flagrantă şi confuzia la Casa Albă, este şi mai rău", a scris el pe Twitter. 

Joi, consilierul prezidenţial pe probleme de securitate naţională, John Bolton, a declarat că sancţiunile vizează să împiedice Coreea de Nord să se livreze la "practici ilegale în traficul maritim". 

Beijingul a denunţat aceste sancţiuni contra a două firme chineze de transport maritim, afirmând că respectă măsurile internaţionale pentru a forţa Coreea de Nord să renunţe la programul său nuclear.

AGERPRES

×