x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump dă „Medalia de Onoare” primului membru în viaţă al unui pluton de comando

Trump dă „Medalia de Onoare” primului membru în viaţă al unui pluton de comando

12 Sep 2020   •   20:10
Trump dă „Medalia de Onoare” primului membru în viaţă al unui pluton de comando

Preşedintele american, Donald Trump, i-a acordat „Medalia de Onoare” sergentului major Thomas „Patrick” Payne, la Casa Albă. Militarul s-a remarcat, în timpul unei operaţiuni de eliberare a unor ostatici ISIS din Irak.

Sergentul Major Thomas „Patrick” Payne este primul membru în viaţă al trupelor speciale SUA care primeşte cea mai înaltă distincţie militară, „Medalia de Onoare”. Într-o ceremonie organizată la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a lăudat curajul militarului şi devotamentul pentru ţară.

În timpul unei operaţiuni din Irak în anul 2015, Payne se afla la conducerea unei echipe de asalt combinată care a avut ca scop eliberarea ostaticilor ţinuţi prizonieri de Statul Islamic într-un complex.

„Sergentul Payne şi-a riscat cu bună ştiinţă propria viaţă intrând curajos în clădirea aflată sub foc inamic intens, suportând fum, căldură şi flăcări pentru a identifica uşa blindată care-i închide pe ostatici", se arată într-un comunicat emis de Casa Albă.

Trump a descris salvarea de lângă Kirkuk drept „una dintre cele mai mari şi mai îndrăzneţe misiuni de salvare din istoria americană”.

„În timp ce clădirea a început să se prăbuşească, Payne a primit ordin de evacuare, dar el a refuzat să o facă. Nu voia să lase pe nimeni în urmă. Pat a fugit înapoi în clădirea în flăcări care se prăbuşea încă de două ori. A salvat mai mulţi ostatici şi a fost ultimul om care a plecat”, a afirmat Trump în timpul ceremoniei.

Acţiunile sergentului Payne au dus la salvarea a 75 de ostatici şi uciderea a 20 de luptători ISIS, fiind cea mai mare eliberare a unui număr de ostatici întreprins de o singură persoană. Militarul în vârstă de 31 de ani a primit medalia la evenimentul ce a marcat 19 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Donald Trump