
Președintele SUA, Donald Trump, va prelungi termenul limită din 19 iunie acordat companiei ByteDance, cu sediul în China, pentru a renunța la activele americane ale aplicației TikTok. Termenul va fi prelungit cu 90 de zile, a anunțat Casa Albă, potrivit Reuters.
„Președintele Trump va semna un ordin executiv suplimentar în această săptămână pentru a menține TikTok funcțional. Președintele Trump nu vrea ca TikTok să se închidă”, a declarat marți secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt.
Trump a acordat două amânări de la aplicarea interdicției impuse de Congres asupra TikTok. Aceasta trebuia să intre în vigoare în ianuarie. Noul termen va fi valabil până a mijlocul lunii septembrie.
(sursa: Mediafax)
