Aflat sub o presiune imensă din partea Congresului, care a criticat aproape în unanimitate decizia Casei Albe de a-i abandona pe kurzii din nordul Siriei, președintele Donald Trump a semnat impunerea de sancțiuni contra Turciei, la doar câteva zile după ce dăduse Ankarei „undă verde” pentru ofensiva militară de pe teritoriul sirian. Deocamdată, sancțiunile nu sunt foarte severe, însă Congresul îl poate forța pe Trump să gripeze economia turcă.
Printr-un decret semnat de președintele Trump, Statele Unite au impus sancțiuni împotriva Turciei, ca răspuns la recenta ofensivă militară declanșată de Ankara în Siria, după retragerea soldaților americani la ordinul Casei Albe. Potrivit administrației de la Washington, aceste măsuri au scopul de a-i determina pe turci „să oprească imediat” campania lansată în nord-estul teritoriului sirian împotriva milițiilor kurde. Sancțiunile îi vizează pe miniștrii turci ai Apărării, Energiei și de Interne, precum și Ministerele Apărării și Energiei de la Ankara. Măsurile îngheață toate potenţialele bunuri ale acestor miniștri și entități în SUA şi blochează toate tranzacțiile lor internaționale care implică sistemul financiar american. „Acțiunile guvernului turc pun în pericol civili inocenți și destabilizează regiunea, inclusiv prin subminarea campaniei pentru anihilarea organizației Stat Islamic (SI)”, precizează un comunicat al administrației Trump, motivând decizia impunerii acestor sancțiuni. Mai mult, vicepreședintele SUA, Mike Pence, a avertizat direct că sancțiunile vor deveni mult mai severe, „dacă Turcia nu încetează focul imediat” și nu negociază o înțelegere de durată la frontiera turco-siriană. La rândul lor, numeroși membri ai Congresului au amenințat că vor adopta sancțiuni economice extinse contra turcilor. În ultimele zile, Trump a fost supus unor presiuni politice interne fără precedent, inclusiv din partea republicanilor săi, pentru a adopta măsuri dure contra regimului de la Ankara. Aflat în plină campanie pentru realegerea sa, șeful Casei Albe a fost acuzat că a dat „undă verde” ofensivei din nordul Siriei, atunci când a ordonat retragerea militarilor americani din regiune, abandonându-i pe aliații kurzi, cu ajutorul cărora i-a anihilat pe insurgenții din SI. De altfel, însuși Trump a dat luni, pe Twitter, un mesaj în care amenință că va crește cu 50% tarifele la oțelul turcesc și va opri imediat negocierile legate de o „înțelegere comercială de 100 de miliarde de dolari” cu Ankara.
Sancțiuni care nu mai sperie
În august 2018, Trump și-a pierdut răbdarea în cazul unui pastor american întemnițat de Ankara, sancționând două ministere turce și impunând tarife de 50% pe aluminiul și oțelul importate din Turcia. La momentul respectiv, lira turcească a atins un minim fără precedent în raport cu dolarul american. De atunci, însă, lira pare să-și fi revenit, în pofida sancțiunilor adoptate de SUA. Mai mult, în momentul de față, SUA reprezintă numai 5% pentru piața exportului de oțel a Turciei. În aceste condiții, mulți analiști se întreabă dacă nu cumva măsurile decise de Casa Albă sunt doar praf aruncat în ochii contestatarilor interni ai lui Trump.
„Dacă operaţiunea Turciei continuă, aceasta va agrava o criză umanitară deja serioasă şi în plină creştere, cu consecinţe potenţial dezastruoase”.
Mike Pompeo, secretar de Stat al SUA