x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trupul decapitat al jurnalistei suedeze, descoperit lângă coasta Danemarcei

Trupul decapitat al jurnalistei suedeze, descoperit lângă coasta Danemarcei

23 Aug 2017   •   14:17
Trupul decapitat al jurnalistei suedeze, descoperit lângă coasta Danemarcei

Trupul decapitat care a fost descoperit în apropierea coastei Damenarcei a fost identificat a fi jurnalista suedeză Kim Wall, dispărută în urmă cu câteva săptămâni, relatează BBC.

Investigatorul Jens Moller Jensen a declarat că de torso fuseseră legate greutăți pentru ca acesta să nu ajungă la suprafața apei.
Ultima oară când jurnalista a fost văzută în viață a fost pe 10 august, atunci când a plecat la bordul unui submarin împreună cu Peter Madsen, inventatorul acestuia, pentru un interviu.

Submarinul s-a scufundat la câteva ore după ce au început căutările lui Kim Wall, după ce partenerul ei a reclamat la poliție dispariția femeii iar Madsen a foost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă.

Madsen inițial declarase că a lăsat-o pe Kim Wall în apropiere de Copenhaga însă ulterior a spus că jurnalista ar fi murit într-un accident și a ”îngropat-o” în mare.

Poliția investighează în continuare acesată crimă oribilă și plină de necunoscute.

 

Investigatorii spun că trupul mutilat al femeii relevă intenția criminalului de a-și ascunde fapta asigurându-se că trupul în descopunere nu va ajunge la sorafața apei.

×