x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia a eliberat circa 34.000 de deţinuţi, pentru a le face loc zecilor de mii de suspecţi în legătură cu puciul

Turcia a eliberat circa 34.000 de deţinuţi, pentru a le face loc zecilor de mii de suspecţi în legătură cu puciul

02 Sep 2016   •   13:26
Turcia a eliberat circa 34.000 de deţinuţi, pentru a le face loc zecilor de mii de suspecţi în legătură cu puciul

Autorităţile turce au pus în libertate până în prezent 33.838 de deţinuţi, a anunţat vineri ministrul justiţiei Bekir Bozdag, după ce Turcia a indicat că eliberează din închisori circa 38.000 de deţinuţi pentru a le face loc zecilor de mii de persoane arestate în legătură cu presupuse legături cu tentativa de puci eşuată din iulie, relatează agenţia Reuters.

Bozdag a precizat, într-o conferinţă de presă, că Turcia va elibera în total din închisori 38.000 de persoane, în cadrul reformelor sale penale ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară eşuate, ce avea drept scop înlăturarea de la putere a guvernului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Turcia a dat afară din posturi publice circa 80.000 de persoane şi multe au fost arestate după tentativa de puci, fiind acuzate că ar fi simpatizat cu puciştii.

Dintre membrii personalului de securitate din ultima serie de epurări, 323 erau din cadrul jandarmeriei şi al poliţiei, potrivit Monitorului Oficial, în care guvernul publică noile legi şi ordine.

Se spune că alte 2.346 de cadre au fost date afară din universităţi. Sute de cadre universitare şi alte persoane au fost deja înlăturate din posturile lor, fiind acuzate de legături cu clericul Fethullah Gulen, autoexilat în SUA şi pe care preşedintele Recep Tayyip Erdogan îl acuză că ar fi ''creierul'' puciului.

Aproximativ 3.300 de oficiali din justiţie au fost de asemenea concediaţi, lăsând o forţă de lucru descompletată pentru a gestiona procesul juridic în cazul unui număr crescând de persoane reţinute.

Potrivit Monitorului Oficial, judecătorii şi procurorii pensionaţi se pot întoarce la lucru dacă cer aceasta în următoarele două luni. AGERPRES

×
Subiecte în articol: puci militar in turcia