x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia: A început procesul împotriva a doi jurnalişti care au acuzat regimul Erdogan de livrare de arme în Siria

Turcia: A început procesul împotriva a doi jurnalişti care au acuzat regimul Erdogan de livrare de arme în Siria

25 Mar 2016   •   12:39
Turcia: A început procesul împotriva a doi jurnalişti care au acuzat regimul Erdogan de livrare de arme în Siria

Procesul împotriva a doi jurnalişti turci urmăriţi pentru articolul lor în care acuzau Turcia că ar fi livrat arme rebelilor islamişti sirieni a început vineri, la Istanbul, pe fondul criticilor crescânde privind deriva autoritară a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, informează AFP.

Critici vehemenţi ai regimului islamo-conservator, Can Dundar, redactorul-şef al cotidianului Cumhuriyet, şi Erdem Gul, şeful biroului acestui cotidian în Ankara, sunt acuzaţi de spionaj, divulgare de secrete de stat, tentativă de lovitură de stat şi asistenţă oferită unei organizaţii teroriste.

Cei doi bărbaţi, care riscă închisoare pe viaţă, au sosit la palatul de justiţie în aplauzele a circa 200 de susţinători, colegi, parlamentari din opoziţie sau simpli cetăţeni, care i-au însoţit până la tribunal , scandând 'nu veţi pune căluş libertăţii presei'.

'Suntem aici pentru a apăra jurnalismul', a declarat Dundar în faţa audienţei. 'Declar în faţa voastră că jurnalismul nu este o crimă', a spus, la rândul său, Gul.

Instanţa a decis ca audierile să aibă loc în spatele uşilor închise, transmite Reuters.

Cei doi jurnalişti, care au stat deja peste 90 de zile în detenţie provizorie, au publicat în mai 2014 un lung articol, însoţit de fotografii şi imagini video, care făcea dezvăluiri în legătură cu arme livrate în camioane ale serviciilor de securitate turce (MIT) rebelilor islamişti din Siria, în ianuarie 2014.

Acest articol a provocat furia lui Erdogan, care a negat mereu orice susţinere oferită mişcărilor radicale ostile regimului de la Damasc. 'Cel care a publicat această informaţie va plăti un preţ ridicat, nu voi lăsa lucrurile aşa', a promis liderul turc.

La cererea Parchetului, cei doi jurnalişti au fost plasaţi în detenţie provizorie în noiembrie, iar procurorul a cerut împotriva lor detenţie pe viaţă. Însă, la 26 februarie, Curtea Constituţională, una dintre ultimele instituţii ale acestei ţări care continuă să se sustragă controlului partidului lui Erdogan, aflat la putere din 2002, a ordonat luna trecută punerea în libertate a jurnaliştilor, estimând că drepturile lor au fost încălcate.

Erdogan a afirmat că 'nu se va supune' deciziei Curţii Constituţionale şi chiar a ameninţat cu dizolvarea ei 'în caz de recidivă'.

Încarcerarea lui Dundar şi Gul şi acuzaţiile lansate împotriva lor de justiţie şi regimul turc a suscitat critici din partea opoziţiei turce, a organizaţiilor neguvernamentale pentru apărarea libertăţilor omului şi a numeroase capitale străine, care denunţă de ani de zile deriva autoritară a lui Erdogan.

Clasat pe locul 149 din 180 în clasamentul mondial privind libertatea presei, realizat de organizaţia Reporteri fără Frontiere (RfF), regimul turc a lansat o ofensivă fără precedent împotriva mass-media, sub pretextul luptei împotriva 'propagandei teroriste'.

Aproximativ o sută de scriitori, printre care laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, Mario Vargas Llosa, şi sud-africanul J.M.Coetzee, i-au scris premierului turc Ahmet Davutoglu, cerându-i să 'schimbe legile care restrâng în mod neîntemeiat libertatea de expresie'.

Însă, în plin val de atentate, apelul are puţine şase să fie auzit. Chiar marţea aceasta Davutoglu a denunţat 'alianţa răului' formată de unele mass-media, universitari şi lideri politici, care 'susţin atacurile împotriva Turciei'.AGERPRES

×