x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia: Doi copii ucişi de o bombă artizanală în provincia sudică Sirnak

Turcia: Doi copii ucişi de o bombă artizanală în provincia sudică Sirnak

05 Noi 2016   •   16:30
Turcia: Doi copii ucişi de o bombă artizanală în provincia sudică Sirnak

Doi copii au fost ucişi după ce o bombă artizanală a explodat în provincia sud-estica Sirnak, a anunţat guvernatorul regiunii, citata de Reuters. Oficialul a acuzat militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) că ar fi plantat explozibilul. 

Patru copii au fost răniţi în acelaşi atac, au mai anunţat autorităţile turce într-o declaraţie trimisă presei. 

Incidentul vine după ce, sâmbătă dimineaţă, un nou primar a fost numit la Sirnak, în cadrul unei campanii a guvernului de la Ankara de a înlocui toţi oficialii din regiunea de sud-est acuzaţi că ar susţine gruparea kurdă PKK, considerată teroristă de către guvernul turc. 

De asemenea, tot sâmbătă, autorităţile de la Ankara au ordonat arestarea a nouă jurnalişti ai principalului cotidian de opoziţie şi au reţinut mai mulţi oficiali pro-kurzi, în cadrul unei anchete care a atras condamnări din partea mai multor state şi organizaţii internaţionale. AGERPRES/

×