x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia trebuie să primească refugiaţii din Alep (responsabili europeni)

Turcia trebuie să primească refugiaţii din Alep (responsabili europeni)

06 Feb 2016   •   14:17
Turcia trebuie să primească refugiaţii din Alep (responsabili europeni)

Bruxellesul a făcut apel sâmbătă dimineaţă la Turcia să-şi deschidă frontiera pentru cele câteva mii de refugiaţi sirieni blocaţi la graniţa turcă fugiţi din calea ofensivei armatei siriene, sprijinită de aviaţia rusă, amintindu-i Ankarei de obligaţiile pe care şi le-a asumat în conformitate cu dreptul internaţional, potrivit AFP.

"Convenţia de la Geneva, care stipulează că refugiaţii trebuie primiţi, este în continuare valabilă", a declarat comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocierile de externe, Johannes Hahn, sosind la o reuniune a Uniunii Europene la Amsterdam.

Turcia a închis punctul său de frontieră de la Oncupinar (numit Bab al-Salama de partea siriană), situat la sud de oraşul turc Kilis, astfel încât vineri nicio intrare pe teritoriul turc sau ieşire din el nu a fost autorizată.

Conform celor mai recente date furnizate de ONU, 20.000 de persoane s-au strâns deja de partea siriană a postului respectiv de frontieră, în timp ce, potrivit unor estimări, ofensiva regimului sirian în provincia Alep (nordul Siriei), susţinută de peste o mie de raiduri aeriene ruseşti, a obligat aproape 40.000 de civili să-şi abandoneze locuinţele de luni.

Miniştrii de externe europeni, reuniţi de vineri la Amsterdam pentru o reuniune informală, urmau să profite de prezenţa omologului lor turc Mevlut Cavusoglu pentru a-i semnala preocuparea lor faţă de soarta acestor refugiaţi, conform unei surse diplomatice.

"Toată lumea a văzut imaginile din Alep, zecile de mii de persoane care fug pentru a-şi salva viaţa", a afirmat ministrul luxemburghez Jean Asselborn.

"Noi nu avem competenţe să-i spunem Turciei ce trebuie să facă", a subliniat el, referindu-se la refugiaţii blocaţi la graniţă. Dar în cadrul conferinţei donatorilor pentru Siria - joi, la Londra - premierul turc Ahmet Davutoglu a "spus că acestor oameni li se va permite să intre în Turcia".

"Avem o mare probabilitate de a avea un nou mare aflux mare de refugiaţi" în Europa, a continuat Asselborn. "Este consecinţa atacurilor nediscriminatorii cu bombe asupra Alepului şi a împrejurimilor sale", a acuzat el.

Europenii au încheiat un acord cu Ankara la sfârşitul lunii octombrie pentru restricţionarea mai eficientă a fluxului de migranţi care ajung în insulele greceşti plecând de pe coastele turceşti, combătând în special activitatea înfloritoare a traficanţilor.

Ankara a obţinut în schimb instituirea unui fond de 3 miliarde de euro pentru ameliorarea condiţiilor de viaţă a două milioane de refugiaţi sirieni care trăiesc în Turcia şi ca negocierile pentru aderare la UE, blocate din 2005, să fie "redinamizate".AGERPRES

×