x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina construieşte depozite subterane de muniţie

Ucraina construieşte depozite subterane de muniţie

de Redacția Jurnalul    |    09 Sep 2024   •   11:45
Ucraina construieşte depozite subterane de muniţie
Sursa foto: Hepta

Ucraina construieşte depozite subterane de muniţie pentru a aproviziona armata cu arme în eventualitatea unor întârzieri ale livrărilor militare de la statele occidentale, a spus preşedintele Volodimir Zelenski, la Forumul Economic Internaţional.

„Construim depozite subterane pentru producţia de arme astfel încât militarii ucraineni să se poată apăra chiar şi când livrările de la partenerii noştri întârzie”, a spus Zelenski.

Ucraina a produs drone şi rachete în contextul acestui război, în special pentru a „trimite războiul în teritoriul rusesc”, a mai declarat preşedintele ucrainean.

„Mai devreme sau mai târziu, Putin va simţi presiunea şi va vrea un singur lucru – pacea”, a spus acesta.

Construirea depozitelor subterane va ţine armele şi departe de atacurile ruseşti.

Preşedintele Zelenski a mers în Italia după vizita sa în Germania, unde a participat la reuniunea pentru Ucraina în format Ramstein şi unde a primit noi promisiuni de pachete militare occidentale.

Vizita în Italia este şi una strategică având în vedere că Italia deţine preşedinţia rotativă a G7 în 2024 şi că a anunţat că va împrumuta Ucraina cu 50 de miliarde de dolari, bani obţinuţi din îngheţarea bunurilor ruseşti. De asemenea, Italia va găzdui, în 2025, Conferinţa de Reconstrucţie, unde vor participa oficiali din 77 de ţări şi 500 de companii.

Între timp, cancelarul german, Olaf Scholz, cere statelor occidentale să grăbească livrările de arme către Ucraina şi a transmis că a agreat, alături de Zelenski, că este necesară includerea Rusiei în posibile negocieri pentru pace. Kievul vrea să invite reprezentanţi ruşi la o a doua conferinţă pentru pace, unde va fi prezentat planul lui Zelenski, realizat şi cu consultarea statelor internaţionale. Cu toate acestea, Moscova a anunţat că nu va participa la conferinţă întrucât se desfăşoară în termeni pe care nu îi acceptă, referindu-se la condiţiile Ucrainei pentru încheierea războiului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×