x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un al doilea seif a fost descoperit în fosta vilă a lui Pablo Escobar

Un al doilea seif a fost descoperit în fosta vilă a lui Pablo Escobar

26 Ian 2016   •   16:32
Un al doilea seif a fost descoperit în fosta vilă a lui Pablo Escobar

Un al doilea seif a fost descoperit luni în ruinele vilei care i-a aparţinut fostului baron al drogurilor Pablo Escobar şi care a fost cumpărată în 2014 de un om de afaceri franco-american. Înainte a mai fost dezgropat un seif, însă acesta a fost furat în cursul ultimelor săptămâni.

Casa are o istorie deosebită, fiind cumpărată în 1980, cu 762.000 de dolari, de baronul columbian al drogurilor Pablo Escobar. Noul proprietar al vilei de 680 de metri pătraţi din Miami Beach, Christian de Berdouare, este fondatorul unei reţele de restaurante.

Omul de afaceri franco-american a achiziţionat-o în 2014 cu circa 10 milioane de dolari şi în prezent este aproape în întregime demolată. Potrivit metronews.fr, Christian de Berdouare intenţionează să construiască pe terenul cu vedere în golful Biscayne o casă şi mai impunătoare. El ar căuta de fapt comori pe care fostul traficant le-ar fi putut ascunde în casă, după ce luna trecută a fost dezgropat un seif care a fost furat însă înainte să se vadă ce conţinea.

Luni, în timp ce un utilaj era folosit pentru dărâmarea unuia din ultimii pereţi ai vilei, cel care îl manevra a descoperit un al doilea seif, scrie Miami Herald. Acesta are latura de 60 de centimetri şi cântăreşte circa 300 de kilograme, însă nu se cunoaşte deocamdată conţinutul lui. "Cred că ar putea fi aur sau diamante. Cine ştie?", spune omul de afaceri. Misterul ar putea dura ceva timp.

Soţia omului de afaceri, ziarista de televiziune Jennifer Valoppi, realizează un documentar despre istoria vilei şi a ilustrului său proprietar, iar cei doi par a aştepta sfârşitul filmărilor pentru a arunca în aer blindajul seifului. Până atunci acesta va fi păstrat la o bancă pentru a evita alte surprize neplăcute.

La începutul căutărilor sale, Christian de Berdouare amintea că baronul drogurilor, ucis de poliţie în 1993 la Medellin, fieful său, obişnuia să pună la adăpost bani lichizi în diferitele sale proprietăţi. Conform autorităţilor, casa din Miami Beach ar fi putut servi la stocarea drogurilor. Căutările vor continua la vila aflată sub pază strictă până la terminarea lucrărilor de demolare, în circa două săptămâni.


×