Un bărbat din California, care a cumpărat un burger, cartofi prăjiţi şi suc de la Burger King a fost nevoit să plătească peste 1.000 de dolari, scrie Daily Mail.
Boyce Harvey a vizitat recent o franciză din Quartz Hill pentru a profita de o oferă a acesteia. Potrivit ofertei, burgerul Whooper putea fi achiziţionat la un cent. Când a fost înştiinţat că oferta nu e valabilă la franciza la care Harvey a mers, acesta a ales să comande mâncare în valoare de 8.99 de dolari, însă, în schimb, i s-au retras de pe cardul de credit 1.094 de dolari.
Săptămâna trecută, Burger King a anunţat că pe o perioadă limitată de timp, clienţii pot cumpăra un Whooper la preţul de un cent, în cazul în care comandă de pe aplicaţie şi se află la o distanţă mică de McDonald’s.
Harvey a comandat un Whooper pe aplicaţie, dar când s-a dus să-l ridice, managerul nu i l-a oferit.
“Prima dată a spus că nu a ajuns comanda, apoi a spus că nu e sigur că franciza este parte a promoţiei”, a spus Harvey pentru KABC. Cu toate acestea, Harvey încă îşi dorea mâncare. A renunţat la promoţie şi a făcut o comandă în valoare de 8.99 de dolari, pe care a achitat-o cu cardul de credit.
Deşi preţul cerut era deja o veste oribilă, Harvey nu avea suficienţi bani pe card, aşa că acum are şi o datorie la bancă. Burger King încearcă să rectifice situaţia, potrivit KABC.