x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un bărbat a trăit 4 ani nestingherit într-un "apartament ascuns" din mall

Un bărbat a trăit 4 ani nestingherit într-un "apartament ascuns" din mall

27 Oct 2022   •   23:30
Un bărbat a trăit 4 ani nestingherit într-un "apartament ascuns" din mall

Un bărbat a trăit într-un apartament secret în mijlocul unui centru comercial timp de 4 ani, până când a fost în cele din urmă prins.

Michael Townsend a rămas fără locuință după ce a fost evacuat din vechiul său apartament de către proprietar.

El a auzit o reclamă la radio pentru mall din Rhode Island, SUA, și și-a amintit că descoperise cândva o cameră goală în clădire, relatează Mirror.

Reclama vorbea despre cât de grozav ar fi dacă oamenii ar locui la mall, care nu numai că oferă o experiență bogată de cumpărături, dar are și toate lucrurile de care cineva ar avea nevoie pentru a supraviețui și a duce „o viață sănătoasă".

După ce a pornit în căutarea spațiului ascuns și l-a găsit încă nefolosit, Townsend s-a mutat acolo împreună cu unul dintre prietenii săi.

Cei doi au transformat în scurt timp apartamentul de 750 de metri pătrați într-o casă, adăugând o canapea, o masă și chiar un PlayStation.

"Noul plan nu mai era doar de a locui în mall pentru doar o săptămână, ci acum era pur și simplu de a trăi în mall”, a spus Townsend.

Acesta chiar a construit un zid de beton și o ușă de serviciu pentru a ține ascunsă locuința. A trăit în pace timp de 4 ani înainte ca planul să înceapă să se destrame. Înainte de a fi prins, Townsend plănuia să instaleze podele din lemn, un al doilea dormitor și o bucătărie.

În cele din urmă, agenții de securitate au găsit proprietatea secretă. Într-o zi, Townsend și prietenul cu care locuia acolo au găsit ușa de la baie spartă, iar PlayStation-ul, obiectele de artă și albumul foto dispăruseră.

Cei doi au început să folosească „locuința” doar noaptea, fără să știe că paznicii de securitate au fost responsabili de spargere și că de atunci îi supravegheau.

Prins în cele din urmă în locuință, Townsend a fost acuzat de violare de domiciliu. El a insistat că "întregul demers a fost făcut din compasiune pentru a înțelege mai mult mall-ul și viața de cumpărător".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bărbat mall sua