x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un grup de români care lucra ilegal în Franţa ar putea fi expulzat

Un grup de români care lucra ilegal în Franţa ar putea fi expulzat

de Carmen Plesa    |    28 Ian 2010   •   00:00

Un grup de 14 români care lucrau ilegal la construcţia unui cazino din Lille au fost reţinuţi, împreună cu angajatorii lor, şi ar putea fi expulzaţi, informează  La Voix du Nord.

Românii au fost arestaţi, iniţial, sub acuzaţia de şedere ilegală şi infracţiuni legate de codul muncii, însă au fost eliberaţi după puţin timp, considerându-se că sunt victime ale angajatorilor.

« Ceea ce ne interesează în mod special în aceste cazuri sunt cei care exploatează oameni aflaţi în dificultate... angajatori sau şefi ai unor firme.. În plus, nu plătesc impozitele şi drepturile sociale. Este ilegal şi imoral », a declarat   Frédéric Fèvre, procurorul din Lille. Cei doi angajatori ai românilor sunt cercetaţi în libertate. Ei vor trebui să răspundă în faţa justiţiei pentru faptul că au angajat ilegal muncitor străini şi pentru muncă la negru.

Românii se află în acest moment într-un centru al prefecturii din Lille şi urmează să se decidă dacă vor fi expulzaţi.

×
Subiecte în articol: diaspora