x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un memorial dedicat Holocaustului, inaugurat la Amsterdam, după ani de dispute legale

Un memorial dedicat Holocaustului, inaugurat la Amsterdam, după ani de dispute legale

19 Sep 2021   •   20:30
Un memorial dedicat Holocaustului, inaugurat la Amsterdam, după ani de dispute legale

Un Memorial Naţional olandez dedicat Holocaustului este inaugurat duminică, la Amsterdam, după mai mulţi ani de dispute legale, transmite DPA.

Regele Willem-Alexander va dezveli monumentul ce a fost conceput de arhitectul Daniel Liebeskind şi ridicat de Comitetul olandez pentru Auschwitz. Este vorba despre primul monument de acest fel care păstrează numele tuturor celor 102.000 de evrei olandezi, sinti şi romi victime ale nazismului în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Administraţia oraşului Amsterdam a emis un decret de urgenţă vineri, înainte de inaugurarea oficială a monumentului, pentru a preîntâmpina eventuale proteste.

"Sunt fericit că am ajuns în sfârşit aici", a comentat pentru DPA preşedintele Comitetului Auschwitz, Jacques Grishaver. "Acest monument le oferă numele înapoi victimelor la 76 de ani după încheierea războiului şi demonstrează că aceşti oameni au trăit printre noi".

Monumentul, a cărui construcţie a fost finanţată în principal din donaţii, este localizat în apropierea Cartierului Evreiesc din centrul Amsterdamului.

×
Subiecte în articol: Holocaust