x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un vin de Burgundia din 1846, vedeta unei colecţii de 2.000 de sticle ce va fi licitată la Hong Kong

Un vin de Burgundia din 1846, vedeta unei colecţii de 2.000 de sticle ce va fi licitată la Hong Kong

02 Sep 2016   •   16:35
Un vin de Burgundia din 1846, vedeta unei colecţii de 2.000 de sticle ce va fi licitată la Hong Kong

Circa 2.000 de sticle de vin de Burgundia provenit din pivniţele Maison Bouchard Pere et Fils vor fi scoase la licitaţie sâmbătă, la Hong Kong, de Christie's. Una dintre sticle datează din 1846, arată AFP. 

''Aceasta este o colecţie foarte interesantă pentru că acoperă în mare parte toate tipurile de climă (parcele de viţă de vie) din Burgundia şi reprezintă o mărturie excepţională a vârstei unora dintre sticle, cea mai veche datând din 1846'', a declarat pentru AFP Gilles de Larouziere, preşedintele Maisons et Domaines Henriot, proprietarul de la Maison Bouchard Pere et Fils. 

Hong Kong a fost ales pentru organizarea acestei licitaţii deoarece Asia manifestă un entuziasm extraordinar pentru marile vinuri din Franţa şi, mai recent, pentru marile vinuri de Bourgogne, a precizat Gilles de Larouziere. 

Sub egida Christie's vor fi puse în vânzare 220 de loturi. Aceste sticle, produse până în 2009 provin din pivniţele Maison Bouchard Pere et Fils din Beaune, fondată în anul 1731, care cuprinde o colecţie de vinuri printre care se află sticle din secolul al XIX-lea. 

Potrivit lui de Larouziere, licitaţia va fi o ''adunare internaţională a oamenilor pasionaţi'' şi va dezvălui numai o mică parte din colecţia ce include în prezent 150.000 de sticle. Domeniul Maison Bouchard Pere et Fils, condus astăzi de familia Henriot, se întinde pe 130 de hectare din Bourgogne, dintre care 12 hectare de Grand Cru şi 74 de hectare de Premier Cru.AGERPRES

×