x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria și Slovacia ar putea fi exceptate de la un eventual embargou petrolier rusesc

Ungaria și Slovacia ar putea fi exceptate de la un eventual embargou petrolier rusesc

02 Mai 2022   •   17:05
Ungaria și Slovacia ar putea fi exceptate de la un eventual embargou petrolier rusesc

Comisia Europeană ar putea scuti Ungaria și Slovacia de un eventual embargou privind cumpărarea de petrol rusesc, din cauza dependenței celor două țăr, au declaratdoi oficiali europeni, citați de Reuters.

Executivul comunitar ar urma să finalizeze, marți, lucrările la cel de-al șaselea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei care ar include o interdicție de a cumpăra petrol rusesc.

Ungaria și Slovacia

Ungaria, puternic dependentă de petrolul rusesc, a declarat în repetate rânduri că nu va semna sancțiuni care implică energia.

Slovacia este, de asemenea, una dintre țările UE cele mai dependente de combustibilii fosili ruși.

Pentru a menține blocul celor 27 de națiuni unite, Comisia ar putea oferi Slovaciei și Ungariei "o scutire sau o perioadă lungă de tranziție", a declarat unul dintre oficiali.

Embargoul asupra petrolului este probabil să fie oricum introdus treptat, cel mai probabil urmând să intre pe deplin în vigoare abia de la începutul anului viitor.

Europa este destinația pentru aproape jumătate din exporturile de țiței și produse petroliere ale Rusiei, oferind Moscovei o sursă uriașă de venituri despre care țări precum Letonia și Polonia spun că trebuie să fie tăiate, pentru a nu mai finanța acțiunile militare în Ucraina.

Slovacia și Ungaria, ambele situate pe ruta sudică a conductei Drujba, care aduce petrol rusesc în Europa, sunt deosebit de dependente, primind anul trecut 96% și, respectiv, 58% din importurile de țiței și produse petroliere din Rusia, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie.

Țările UE au plătit Rusiei aproape 20 de miliarde de euro de la 24 februarie 2022, după invazia în Ucraina, potrivit organizației de cercetare Centrul de cercetare pentru energie și aer curat.

Blocul comunitar este dependent de Rusia pentru 26% din importurile sale de petrol, dar dependența variază de la o țară la alta.

Germania

Germania, principalul cumpărător de petrol rusesc din UE, a declarat în ultimele zile că ar putea gestiona un embargo petrolier, după ce inițial s-a opus de teama costurilor economice.

Cu 555.000 de barili pe zi, Germania a importat 35% din țițeiul său din Rusia în 2021, dar în ultimele săptămâni a redus la 12%, a declarat duminică Ministerul german al Economiei într-o actualizare privind securitatea energetică.

"Un embargo petrolier cu o perioadă de tranziție suficientă ar fi acum gestionabil în Germania, sub rezerva creșterii prețurilor", a spus acesta.

Pachetul de sancțiuni al UE urmează să fie prezentat miercuri ambasadorilor guvernelor UE.

×
Subiecte în articol: ue Ungaria slovacia embargou petrol Rusia