x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE: Confruntări VIOLENTE între sindicate şi forţele de ordine, la Paris; 26 de participanţi au fost răniţi, 15 sunt arestaţi

UPDATE: Confruntări VIOLENTE între sindicate şi forţele de ordine, la Paris; 26 de participanţi au fost răniţi, 15 sunt arestaţi

14 Iun 2016   •   17:40
UPDATE: Confruntări VIOLENTE între sindicate şi forţele de ordine, la Paris; 26 de participanţi au fost răniţi, 15 sunt arestaţi

UPDATE: Numărul răniţilor a crescut la 26 iar 15 au fost arestate în timpul protestelor sindicatelor, scrie France 24.

Poliţia franceză a arestat cel puţin 15 oameni, marţi, în timpul protestului studenţilor şi sindicatelor faţă de controversata reformă a legii muncii.

Autorităţile au declarat că în timpul protestului "câteva sute de indivizi mascaţi " au aruncat cu obiecte spre forţe de ordine, la scurt timp după ce a început marşul sindicatelor.

Poliţia franceză spune că au fost rănite 15 persoane în timpul confruntărilor de stradă, dar fără a da mai multe detalii.

Sindicatele au cerut în repetate rânduri muncitorilor să intre în grevă generală încă din martie.

Preşedintele Francois Hollande a insistat în modificarea legii astfel că patronii pot acum să concedieze mai uşor angajaţii şi modificarea modului în care sunt plătite orele suplimentare, motivând că un sistem rigid a determinat companiile private de a nu mai angaja alţi lucrători.

×