O sută de mii de oameni au participat, sâmbătă, în cea mai mare piaţă din capitala poloneză Varşovia, la ceremonia în memoria celor 96 de victime ale catastrofei aviatice de sâmbăta trecută de la Smolensk, lângă Katin, au relatat agenţiile internaţionale de presă.
Sirenele au sunat prelung pentru a marca cele şapte zile care au trecut de la accidentul în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, şi soţia sa Maria, înalţi oficiali politici şi comandanţi militari, reprezentând o bună parte din elita ţării.
În Piaţa Pilsudski, la ora locală 12.00, după două minute de tăcere, sirenele şi clopotele bisericilor au marcat începutul ceremoniei de patru ore. Mulţimea flutura drapele poloneze cu panglică neagră în semn de doliu. O uriaşă scenă albă, cu o cruce mare în centru, era flancată de fotografiile supradimensionate al tuturor celor 96 de victime. Numele celor decedaţi au fost citite cu glas tare, începând cu Lech Kaczynski şi soţia sa Maria, fiind de faţă fiica lor, Marta, şi fratele geamăn al preşedintelui, Jaroslaw Kaczynski, fost premier. La ceremonie au mai participat fostul preşedinte polonez Lech Walesa, premierul Donald Tusk.
Adresându-se mulţimii, preşedintele interimar al Poloniei, Bronislaw Komorowski, a spus: "Lumea noastră s-a prăbuşit a doua oară în acelaşi loc", referire la faptul că tragedia aeriană s-a produs lângă pădurea de la Katin, locul unde agenţii NKVD (poliţia secretă sovietică) au masacrat, la ordinul dictatorului Stalin, 22.000 de ofiţeri polonezi în timpul celui de-al doilea război mondial. Cei 96 de pasageri ai avionului prezidenţial polonez prăbuşit sâmbăta trecută se îndreptau spre Katin pentru o ceremonie în memoria elitei poloneze masacrate de sovietici în 1940.
Ceremonia de azi, prima din cele prevăzute timp de două zile, a fost urmată de o slujbă oficiată la Catedrala Sf. Ioan din Varşovia, începând cu ora locală 18.00, pentru preşedinte şi soţia sa, sicriele urmând să fie transportate ulterior la Cracovia.
În acest oraş istoric din sudul ţării, duminică se vor desfăşura funeraliile de stat pentru Lech şi Maria Kaczynski, la care sunt aşteptaţi să participe aproape 100 de demnitari străini. Slujba se va desfăşura în Basilica Sfânta Maria, începând de la ora locală 14,00, după care trupurile neînsufleţite vor fi transportate în cadrul unei procesiuni funerare prin Oraşul Vechi pentru a fi înhumate în Catedrala Wawel, unde sunt înmormântaţi regii şi eroii Poloniei.
Citește pe Antena3.ro