x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vești bune pentru Boeing. Primul zbor al uriașei aeronave 777-9X a fost un succes

Vești bune pentru Boeing. Primul zbor al uriașei aeronave 777-9X a fost un succes

de Giulia Anghel    |    27 Ian 2020   •   15:07
Vești bune pentru Boeing. Primul zbor al uriașei aeronave 777-9X a fost un succes
Sursa foto: boeing777X/facebook

Cel mai mare avion cu două motoare din lume, Boeing 777-9X, a efectuat cu succes primul să zbor, oferind astfel o rază de speranță gigantului constructor american, care s-a confruntat cu probleme în ultimele luni, după cum relatează CNN.

Emoții mari la decolare

Sâmbătă dimineața, aeronava WH-001 și-a luat zborul la ora locală 9.08, de la Paine Field, sediul fabricii Boeing, aflat la nord de Seattle. Zborul fusese amânat deja de două ori din cauza condițiilor meteo nefavorabile din ultima săptămână, dar pe măsură ce aceasta se pregătea de decolare a apărut curcubeul, ceea ce poate fi considerat un semn bun. Când a sosit în sfârșit momentul, avionul a efectuat o undă ușoară de opt noduri, a avut vizibilitate de șase mile, iar norii s-au dispersat la 3.000 de metri altitudine. După o rulare pe pistă de numai 30 de secunde, aeronava a decolat. Mulțimea prezentă la fața locului a izbucnit în aplauze furtunoase. 

Avionul s-a îndreptat spre nord, către zone nepopulate, ruta de zbor fiind aleasă din motive de siguranță. Avionul a urcat la o altitudine de 14.000 de metri și s-a întors spre est, zburând peste regiunea centrală a statului Washington. A început astfel primul dintre numeroase zboruri de încercare necesare pentru ca acest model să poată obține certificarea, astfel încât să intre pe curse de linie peste 18 luni. 

La ora locală 14:00, aeronava 777-9X a aterizat pe pista companiei din Seattle, după un zbor de trei ore și 51 de minute.

Cu o zi înainte de decolare vremea era nefavorabilă, cu plafoane de nori de până la 2.000 de metri, ploaie și rafale de vânt. Peste 10.000 de angajați, jurnaliști și VIP-uri au așteptat circa 5 ore. A devenit tradiție ca primele zboruri de la Boeing să fie efectuate în condiții neprielnice, dar aceasta este prima dată când un zbor a trebuit să fie anulat.

Îngrijorări provocate de modelul 737MAX

Proiectat pentru a transporta până la 425 de pasageri pe rute de 7.600 de mile nautice - o distanță care ar acoperi cele mai multe rute de cursă lungă - Boieng 777-9X va deveni una dintre aeronavele cheie ale companiei, în anii următori. Cu toate acestea, incertitudinile provocate de accidentele mortale care au dus la retragerea de pe piață a seriei 737MAX au dat naștere la multe semne de întrebare despre viitorul producătorului. 

În mod normal primul zbor al unui nou avion este motiv de sărbătoare. Evenimente ca acestea se întâmplă poate de două ori pe deceniu. Dar pentru Boeing problema este mai dificilă. În urma a două accidente fatale ale modelului 737MAX, cea mai importantă aeronavă a constructorului american, care aducea circa 40% din profitul companiei, a provocat una dintre cele mai mari crize ale companiei aeriene, veche de peste o sută de ani.

Efectele sale au fost resimțite în întreaga industrie aerospațială globală și în economia nord-americană. S-a estimat că rămânerea la sol a acestor aeronave ar putea aduce pierderi pe termen scurt, care se pot ridica de la o treime, până la jumătate din PIB-ul Statelor Unite. Producția acesteia este acum blocată și, în plus, Boeing nu se așteaptă ca Administrația Federală a Aviației din SUA să-l recertifice.

Astfel că noul 777-9X este cel mai indicat acum pentru relansarea companiei, mai ales că în afară de acesta, Boeing nu are modele noi, iar introducerea pe piață a unui avion complet nou durează cinci-șapte ani.

Programul 777X, lansat în noiembrie 2013, este urmașul celui mai de succes avion de mari dimensiuni construit vreodată: 777, care a fost folosit pentru prima oară în urmă cu 25 de ani. 

Recorduri mondiale

Cu o lungime de 251 de metri, varianta 777-9X este cel mai lung avion comercial construit vreodată. Cu o întindere de fuselaj de 9,4 metri peste predecesorul său, 777-300ER, acesta poate cuprinde până la trei rânduri suplimentare de câte 10 scaune la clasa economic, pentru un număr de maxim 426 de pasageri, într-o configurație tipică de două clase. La acestea se adaugă și o gamă crescută de 7.285 mile nautice - cu 220 de mile mai mult decât avionul pe care îl înlocuiește.

777-9X este astfel și cel mai mare avion de pasageri din lume. Principalul său competitor, Airbus A350-1000, este comparabil mai degrabă cu 777-300ER, de dimensiuni mai mici.

Pentru a ridica în aer acest gigant, care costă 775.000 de lire sterline, Boeing a construit o nouă aripă din polimeri, consolidată cu fibră de carbon, cu o anvergură de peste 233 de metri. Fiecare aripă este cea mai mare structură compozită din lume. Pentru a se potrivi pe aceleași porți, autostrăzi și piste ca actualele 777-300ER, producătorul a proiectat la vârfuri aripioare pliabile de 11 metri care se desfășoară chiar înainte de decolare și se retrag la aterizare. Deși acest lucru este obișnuit pe avioanele de vânătoare marine, construite pentru a ateriza pe un transportator, aripioarele pliabile sunt primele proiectate pe un avion comercial.

Sub aripi se află și cele mai mari și mai puternice motoare montate vreodată pe o astfel de aeronavă: General Electric GE9X. Acestea dezvoltă o incredibilă capacitate de tracțiune, de 105.000 de kilograme, în timp ce reduc consumul de combustibil cu 10% față de predecesorul motor GE90. Diametrul motoarelor este la fel de larg ca un fuselaj 737.

Însă din cauza proiectării lor de ultimă oră și a cerințelor imense de putere, defectele de proiectare ale compresorului motoarelor au contribuit semnificativ la întârzierea primului zbor al 777-9X, anunțat inițial în 2018, apoi la începutul anului 2019, pentru ca în sfârșit să aibă loc în ianuarie 2020. 

Într-o eră în care se pune accent pe eco-prietenie și eficiență, Boeing susține că 777-9X oferă un câștig de eficiență net de 13% per cost/loc, comparativ cu 365 de locuri 777-300ER, cu o reducere de 29% a emisiilor. Constructorul spune că cel mai nou avion-pilot al său este cu 22% mai eficient decât cel mai mare avion aerian din lume A380. 

Economie, inginerie și eficiență, 777-9X este conceput pentru a îmbunătăți experiența de zbor a pasagerilor și nu doar în secțiunea de clasă premium a avionului. Împrumutat de la 787 Dreamliner, cel mai nou 777-9X are ferestre mai mari și scaune mai largi la clasa economic. Nivelul de umiditate este mai ridicat pentru a reduce deshidratarea, aerul mai curat, este mai puțin zgomot în cabină și tehnologie mai ușoară.

777-9X va reuși pe piață, mai ales după problemele modelului 737MAX ? 

Liderul industriei, Henry Harteveld, fondatorul Atmosphere Research, spune că lucrurile sunt încă incerte. "777-9X este un derivat inteligent al 777, dar nu sunt sigur dacă acesta va fi un succes răsunător pentru Boeing, deoarece comenzile rămân nesigure, în parte datorită întârzierii motoarelor GE, pentru că modelul mai mic 787 Dreamliner este bun și pentru că MAX a afectat grav reputația companiei. 777-9X este copilul mai tânăr, ai cărui frați mai mari sunt majori. Cred că succesul 777-9X poate veni în timp, odată ce se va dovedi de încredere.“

 

 

 

×
Subiecte în articol: boeing 777-9X 737 max