x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vicepreşedintele american Joe Biden va efectua o vizită în Turcia pe 24 august

Vicepreşedintele american Joe Biden va efectua o vizită în Turcia pe 24 august

14 Aug 2016   •   01:45
Vicepreşedintele american Joe Biden va efectua o vizită în Turcia pe 24 august

Vicepreşedintele american Joe Biden va efectua o vizită în Turcia la 24 august, a anunţat sâmbătă Casa Albă, informează Reuters.

Vizita lui Biden va fi prima a unei înalte oficialităţi americane de la puciul eşuat din Turcia, din 15 iulie.

Confirmarea vizitei lui Biden vine după anunţul făcut de premierul turc Binali Yildirim care a declarat sâmbătă că vicepreşedintele american Joe Biden va vizita Turcia la 24 august.

Yildirim a mai menţionat că o echipă tehnică americană va vizita Turcia la 22 august, pentru a discuta chestiunile juridice legate de extrădarea predicatorului turc Fethullah Gulen, solicitată de către Ankara, în condiţiile în care autorităţile turce spun că Gulen s-a aflat în spatele loviturii de stat eşuate din 15 iulie, acuzaţii respinse de clericul islamist.

Yildirim şi-a exprimat convingerea că va exista "un rezultat pozitiv" cu SUA pe tema extrădării predicatorului islamist.

Sursa: AGERPRES

×