Imigranţii extracomunitari sunt induşi în eroare de politicieni europeni care trăiesc într-o "lume a viselor", afirmă premierul Ungariei, Viktor Orban, avertizând că unii politicieni europeni nu conştientizează riscurile la adresa identităţii Europei reprezentate de migraţie, relatează MTI, citat de antena3.ro
"Liderii europeni trăiesc într-o lume a viselor, nu conştientizează riscurile; dacă permit venirea tuturor aici, Europa va dispărea", a declarat Orban într-un interviu acordat revistei germane Bild.
"Imigranţii sunt înşelaţi atât de traficanţi, cât şi de politicienii germani care le promit vieţi mai bune şi dreptul de şedere chiar şi după restabilirea păcii în ţările lor. Mierea pentru care merg în Germania se va dovedi curând mai puţin dulce decât sperau. Nivelul de trai este determinat de performanţe, nu de nevoi", a spus premierul Ungariei.
"Decizia Germaniei de a permite intrarea liberă a imigranţilor a generat o revoltă a acestora în Ungaria. Până la această decizie, autorităţile ungare aveau situaţia sub control, dar anunţul Berlinului a creat haos", a subliniat Orban.