x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Băiat de 14 ani, arestat pentru că şi-ar fi violat mama

Băiat de 14 ani, arestat pentru că şi-ar fi violat mama

26 Feb 2014   •   13:48
Băiat de 14 ani, arestat pentru că şi-ar fi violat mama

Un băiat de 14 ani, din Anglia, a fost arestat pentru că şi-ar fi violat mama, duminica trecută, în casa în care aceştia locuiau, din oraşul Blackpool.

Adolescentul, al cărui nume nu poate fi dezvăluit, a devenit cea mai tânără persoană din Marea Britanie acuzată vreodată de violul mamei.

"Recordul" aparţinea unui adolescent de 15 ani.

Tânărul a apărut în faţa unui tribunal din districtul Lancs, judecătorul Jeff Brailsford catalogând fapta drept deosebit de gravă, deci de competenţa unui tribunal al Curţii Regale, unde sunt judecate faptele de gravitate severă.

Adolescentul va rămâne în arest până pe 11 martie, când va avea următoarea înfăţişare.

Se pare că băiatul de 14 ani locuia alături de mama sa şi încă doi fraţi.

Potrivit legii britanice, minorii între 10 şi 17 ani pot fi condamnaţi penal, însă sunt judecaţi de tribunale speciale şi primesc sentinţe diferite de cele ale adulţilor vinovaţi de crime similare. 

×
Subiecte în articol: viol acuzatii viol