x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin anunţă o operaţiune militară în Ucraina și cere capitularea forțelor de la Kiev

Vladimir Putin anunţă o operaţiune militară în Ucraina și cere capitularea forțelor de la Kiev

24 Feb 2022   •   06:48
Vladimir Putin anunţă o operaţiune militară în Ucraina și cere capitularea forțelor de la Kiev
Sursa foto: Hepta

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat, joi dimineaţă, o operaţiune militară în Donbas, susţinând că nu intenţionează să ocupe întreaga Ucraină.

"Circumstanţele necesită să lansăm acţiuni decisive şi imediate în Donbas, după ce liderii republicilor regionale au cerut Rusiei asistenţă militară", a declarat Vladimir Putin, conform agenţiei RIA Novosti.

În comentariile raportate de presa rusă, Putin a spus că a autorizat o operațiune militară specială în zonele separatiste din estul Ucrainei, iar ciocnirile dintre forțele ruse și ucrainene sunt doar o chestiune de timp.

La câteva ore după ce separatiștii pro-ruși au adresat Moscovei o cerere de ajutor pentru a opri presupusa agresiune ucraineană, Putin a spus că a ordonat forțelor ruse să protejeze poporul și a cerut forțelor ucrainene să depună armele.

El și-a repetat poziția conform căreia extinderea NATO pentru a include Ucraina este inacceptabilă.

La Consiliul de Securitate al ONU, Statele Unite au declarat cu puțin timp înainte de anunțul lui Putin că o invazie este iminentă.

„Suntem aici în această seară pentru că noi credem, împreună cu Ucraina, că o nouă invazie pe scară largă în Ucraina de către Rusia este iminentă”, a declarat ambasadorul SUA la Națiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, la o întâlnire de urgență.

Vladimir Putin susţine că este vorba despre o "operaţiune militară specială" şi că nu intenţionează să atace toată Ucraina.

Mai multe explozii s-au auzit în oraşul separatist Lugansk imediat după declaraţiile liderului de la Kremlin.

(sursa: Mediafax)

×