x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin le cere oligarhilor ruși să investească în economia țării

Vladimir Putin le cere oligarhilor ruși să investească în economia țării

de Redacția Jurnalul    |    16 Mar 2023   •   17:15
Vladimir Putin le cere oligarhilor ruși să investească în economia țării
Sursa foto: Hepta

Vladimir Putin s-a întâlnit cu mediul de afaceri din Rusia și i-a îndemnat pe cei mai bogați oameni din această țară să sprijine economia țării, confruntată cu sancțiunile occidentale, scrie Reuters.

În cadrul reuniunii, liderul de la Kremlin, le-a cerut acestora să investească în devoltarea producției, a noilor tehnologii, a companiilor. Totodată, el a felicitat societățile străine care au rămas în Rusia, considerând că au luat o hotărâre inteligentă. 

Putin le-a explicat militardarilor ruși că operațiunea specială din Ucraina a fost necesară. Și oligarhii sunt vizați de sancțiunile occidentale, fiindu-le blocate conturile și averile, precum și libertatea de circulație în țările respective. 

Printre participanții la întrunire au fost Alexei Mordashov, German Khan, Viktor Vekselberg, Oleg Deripaska, Vladimir Potanin, Viktor Rashnikov, Andrei Melnichenko, Dmitry Mazepin, care dețin afaceri în resurse naturale, îngrășăminte agricole, bănci. Majoritatea oligarhilor ruși gestionează afaceri din domeniile strategice ale Rusiei și sunt apropiați președintelui Vladimir Putin. 

De asemenea, acesta le-a spus că, în pofida "războiului sancţiunilor", economia țării nu a suferit prea mult, Rusia îndreptându-și afacerile spre țări din Asia, mai ales China și India, și le-a mulțumit oamenilor de afaceri pentru ajutorul acordat țării. 

 

×