x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Voronin vrea să-i scutească pe jurnalişti de amenzi

Voronin vrea să-i scutească pe jurnalişti de amenzi

de Vitalie Calugareanu    |    12 Iun 2008   •   00:00

ÎNDUPLECAT. Liderul de la Chişinău, revine la sentimente mai bune
Degradarea presei în Republica Moldova îi sperie nu doar pe experţii Consiliului Europei, dar chiar şi pe preşedintele comunist Vladimir Voronin.



ÎNDUPLECAT. Liderul de la Chişinău, revine la sentimente mai bune
Degradarea presei în Republica Moldova îi sperie nu doar pe experţii Consiliului Europei, dar chiar şi pe preşedintele comunist Vladimir Voronin.

După ce ani la rînd exponenţii puterii comuniste i-au purtat pe jurnaliştii independenţi prin toate instanţele naţionale, pretinzînd bani şi scuze publice pentru presupusa "lezare a onorii şi demnităţii" lor, liderul comunist Vladimir Voronin a promis că va cere abrogarea articolului din Codul civil care permite sancţionarea materială a jurnaliştilor.

VÎNĂTOARE DE VRĂJITOARE. Vladimir Voronin a lansat promisiunea, aparent nobilă, la o întrunire cu şefii instituţiilor de presă din Republica Moldova. După ce s-a declarat îngrijorat de situaţia presei, s-a întrebat retoric oare de ce au dispărut investigaţiile jurnalistice din presa moldovenească şi a recunoscut că "e rău dacă puterea le închide gura jurnaliştilor de opoziţie", liderul comunist a sărit şi în apărarea "jurnaliştilor puterii", care sînt deseori criticaţi de colegii de breaslă pentru slugărnicia lor: "E rău dacă puterea le închide gura jurnaliştilor din opoziţie. Dar tot aşa nu e bine dacă mass-media de opoziţie încearcă să exercite presiuni asupra puterii şi încă mai rău este cînd mass-media din opoziţie exercită presiuni asupra colegilor de breaslă, asupra jurnaliştilor care au făcut alegerea sinceră în favoarea puterii. Cînd se întîmplă aşa ceva – avem de-a face cu un simptom al vînătorii de vrăjitoare, cu un indice al lipsei libertăţii corporative".

ABROGARE. Pe de altă parte, preşedintele Voronin a precizat că din art. 16 al Codului Civil al Republicii Moldova va fi abrogat doar punctul 8, care se referă nemijlocit la răspunderea materială a jurnaliştilor. În rest, articolul va rămîne intact, ceea ce înseamnă că instanţele de judecată vor putea constata şi de acum încolo caracterul neveridic al informaţiilor, vor putea cere dezminţirea acestora şi scuze publice din partea autorilor.

SCEPTICISM.
Oricum, dacă ţinem cont de faptul că pe parcursul ultimilor ani multe redacţii din Chişinău au fost silite să plătească zeci de mii de euro, după publicarea unor articole considerate "defăimătoare" de instanţele naţionale, promisiunea preşedintelui este salutată de mediul jurnalistic din Republica Moldova. Unii observatori independenţi privesc, însă, sceptic bunele intenţii ale preşedintelui. Ei îşi amintesc că tot la iniţiativa liderului comunist a fost exclus, cu cîţiva ani în urmă, din Codul penal şi articolul referitor la calomnie. Numai că la cîteva luni după aceea prevederile respectivului articol au fost transferate, într-o formulă mult mai radicală, în Legea cu privire la prevenirea şi combaterea activităţilor teroriste, lege care îi permite Ministerului Justiţiei să sisteze în orice moment activitatea oricărei instituţii de presă pe care ministrul o consideră suspectă.

ILUZIE. Preşedintele comunist şi-a afişat disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea presei libere în Republica Moldova după semnalele de alarmă venite din partea Uniunii Europene. În opinia unor analişti politici, prin gestul său, preşedintele Voronin vrea să creeze iluzia lărgirii libertăţii jurnaliştilor în ajunul alegerilor parlamentare din 2009 din simplul motiv că aceasta dă bine în exterior. În realitate, aceste aparente "libertăţi" nu sînt nici pe departe suficiente pentru reabilitarea presei din Republica Moldova, aceasta aflîndu-se actualmente în totalitate în slujba puterii.

Obsesie - Anexarea la România

Procuratura municipiului Chişinău a sechestrat calculatoarele cîtorva tineri, care au plasat comentarii anti-comuniste pe forumurile din Republica Moldova. Ieri, tinerii au fost citaţi la procuratură într-un dosar penal pentru a fi întrebaţi dacă nu cumva pun la cale "o mişcare radicală, care îşi declară drept scop lichidarea Republicii Moldova şi anexarea ei la România".

×