Conform mesajului diplomatic, citat de ediţia online a ziarului The Guardian, Suleiman făcuse această declaraţie în cursul întâlnirii pe care o avusese în aprilie 2009 cu şeful Statului Major Interarme al armatei americane, amiralul Michael Mullen.
Referindu-se la situaţia din Fâşia Gaza, Suleiman afirmase că Egiptul trebuie să "contracareze" tentativele iraniene de trimitere a armelor pe teritoriul palestinian. În plus, oficialul egiptean aprecia că "o Fâşie Gaza aflată sub controlul radicalilor nu va fi niciodată calmă".
De asemenea, conform mesajului diplomatic, Suleiman dăduse asigurări că Egiptul bloca acţiunile iraniene de finanţare a mişcării radicale Hamas, care controlează Fâşia Gaza.
"Egiptul este foarte preocupat în legătură cu riscurile la adresa stabilităţii în Sudan", precizase Suleiman, adăugând că încerca să îi convingă pe preşedinţii din Chad şi Sudan să nu mai susţină grupurile insurgente şi să faciliteze negocierile între facţiunile din Darfur. (Mediafax)
Citește pe Antena3.ro