x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe “Ziua ocupaţiei sovietice” a fost anulată

“Ziua ocupaţiei sovietice” a fost anulată

de Vitalie Calugareanu    |    13 Iul 2010   •   00:00

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a anulat luni decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu prin care ziua de 28 iunie 1940 era declarată “Zi a ocupaţiei sovietice”. Decretul a stârnit furia Moscovei şi i-a nemulţumit pe partenerii de coaliţie ai preşedintelui moldovean. Analiştii politici spun că hotărârea Curţii este una politică.

Întâmplător sau nu, Curtea Constituţională a anulat decretul preşedintelui Ghimpu chiar în ziua în care o delegaţie guvernamentală de la Chişinău a plecat la Moscova, pentru a clarifica problemele ce ţin de calitatea vinurilor moldoveneşti. Şeful Serviciului sanitar rus "Rosspotrebnadzor", Ghenadii Onişcenko, a oprit importul de vin moldovenesc în Rusia la câteva ore după emiterea decretului buclucaş de către Mihai Ghimpu. Onişcenko declarase atunci sfidător că vinul moldovenesc e bun doar pentru vopsirea gardurilor.

Decretul prezidenţial a fost atacat la Curtea Constituţională de către comunişti, iar chestiunea a fost examinată în regim de urgenţă. În hotărârea pronunţată luni, Curtea nu a indicat în baza căror articole din Constituţie a luat această decizie, dar preşedintele instituţiei, Dumitru Pulbere, a declarat că, "prin semnarea decretului de instituire a «Zilei ocupaţiei sovietice», preşedintele interimar al Republicii Moldova a încercat să dea o apreciere juridică şi politică unor evenimente istorice".

Împotriva decretului s-au pronunţat nu doar comuniştii din opoziţie, ci şi partenerii de coaliţie ai preşedintelui interimar liberal. Cel mai categoric a fost Partidul Democrat condus de ex-comunistul Marian Lupu. Vicepreşedintele acestui partid, Igor Corman, fost ambasador al Republicii Moldova în Germania, deşi recunoaşte ocuparea Basarabiei de către sovietici în 1940, susţine că decretul era inoportun: "PD a criticat chiar din ziua semnării acest decret. Noi am considerat că orice decizie trebuie să fie mai întâi consultată în cadrul Alianţei. Părerea noastră este că prin acest decret se contribuie la dezbinarea societăţii, deoarece există păreri diametral opuse despre ceea ce s-a întâmplat în 1940. Istoria noastră este una complicată", a spus Corman.

Pe de altă parte, analistul politic moldovean Anatol Ţăranu consideră că nu decretul a dezbinat societatea moldovenească, ci istoria zbuciumată a Moldovei din ultimii 50-70 de ani: "Sute de mii de oameni din Republica Moldova care au avut de pătimit de pe urma zilei de 28 iunie 1940 au primit hotărârea Curţii Constituţionale cu mare regret dacă nu chiar cu revoltă internă. Poate mai puţini oameni, dar oricum mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova, care au beneficiat în rezultatul zilei de 28 iunie 1940 au primit, probabil, această hotărâre a Curţii Constituţionale cu satisfacţie. Aceasta este situaţia reală din societatea moldovenească, dezbinată nu de decretul lui Ghimpu, ci de istoria noastră zbuciumată din ultimii 50-70 de ani", a spus Ţăranu.

Săptămâna trecută, un grup de istorici ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei a formulat o poziţie oficială a acestei instituţii faţă de evenimentul de acum 70 de ani. Concluzia specialiştilor a fost că în 1940 Basarabia a fost cotropită de trupele sovietice.

Mai este un aspect care ţine de decretul lui Mihai Ghimpu şi care nu poate fi ignorat. În punctul doi al decretului, preşedintele interimar cerea "Federaţiei Ruse, în calitate de succesor de drept al Uniunii Sovietice, să retragă în mod urgent, necondiţionat şi transparent trupele şi armamentul de pe teritoriul Republicii Moldova". Prin hotărârea sa de ieri, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a anulat şi această solicitare a preşedintelui moldovean.

×
Subiecte în articol: externe