x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Răsturnare de situație în cazul accidentului din 2 mai. Un judecător anulează o parte din probele strânse de procurori în dosarul lui Vlad Pascu

Răsturnare de situație în cazul accidentului din 2 mai. Un judecător anulează o parte din probele strânse de procurori în dosarul lui Vlad Pascu

de Redacția Jurnalul    |    11 Sep 2024   •   12:15
Răsturnare de situație în cazul accidentului din 2 mai. Un judecător anulează o parte din probele strânse de procurori în dosarul lui Vlad Pascu
Sursa foto: Antena 3 CNN

Un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a dispus anularea rechizitoriului întocmit de DIICOT prin care au fost trimişi în judecată părinţii lui Vlad Pascu, şoferul drogat de 19 ani care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai.

În octombrie 2023, Vlad Pascu a fost trimis în judecată de DIICOT pentru consum şi trafic de droguri, mama sa, Miruna Pascu, pentru infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, iar Claudiu Pascu, tatăl tânărului, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

După aproape un an de dezbateri în cameră preliminară, un magistrat de la Tribunalul Bucureşti a anulat partea din rechizitoriu care se referă la părinţii lui Vlad Pascu, fiind excluse de la dosar probe care îi incriminau de Miruna şi Claudiu Pascu.

Citește și Concluzii ȘOCANTE în cazul tragediei de la 2 Mai: Adolescenții omorâți de Vlad Pascu, găsiți și ei vinovați de procurori

În decizia postată pe site-ul tribunalului, judecătorul invocă hotărâri ale Instanţei supreme şi Curţii Constituţionale:

* În baza art.281 alin. (1) lit.b1) din Cpp, raportat la art.148 alin.(3) din Codul de procedură penală şi la HP 64/2023 al ICCJ - completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, admite excepţia nulităţii absolute a mijloacelor de probă cu privire la supravegherea video, audio sau prin fotografiere a inculpatei Pascu Miruna, constând în înregistrarea ambientală a discuţiei purtată de aceasta la data de 07.09.2023 cu colaboratoarea, efectuată cu dispozitivele tehnice purtate de colaboratoare.

* În temeiul art.102 alin.(3) din Cpp cu referire la decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale, dispune excluderea următoarelor mijloace de probă: înregistrarea ambientală din data de 07.09.2023, efectuată cu dispozitivele tehnice purtate de colaboratoare, şi procesul verbal de redare a acesteia din data de 11.09.2023, procesul-verbal din data de 08.09.2023, inclusiv fotografiile anexate, eliminarea referirilor la acestea şi eliminarea redării conţinutului acestora din cuprinsul tuturor actelor procedurale (inclusiv din rechizitoriul întocmit în cauză) existente la dosarul de urmărire penală, precum şi înlăturarea lor fizică de la dosar.

* Constată nulitatea absolută a rechizitoriului emis la data de 05.10.2023, în dosarul nr. 4479/D/P/2023, de DIICOT - Structura Centrală, a actelor de urmărire penală, a probelor şi a mijloacelor de probă (ordonanţa de extindere a urmăririi penale din data de 14.09.2023), ordonanţa din data de 14.09.2023, prin care s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice balistice, procesul-verbal de investigaţii din data de 14.09.2023, ordonanţa din data de 14.09.2023, prin care s-a dispus extinderea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Pascu Mihail, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect din data de 14.09.2023, declaraţia dată în calitate de suspect de Pascu Claudiu Mihail, ordonanţa de punere în mişcare acţiunii penale din data de 14.09.2023 - nulitate absolută parţială, doar cu privire la Pascu Claudiu Mihail, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat din data de 14.09.2023, declaraţiile date în calitate de inculpat de Pascu Claudiu Mihail la datele de 14.09.2023 şi 02.10.2023, raportul de constatare balistică nr.638/II-6/2023 din data de 25.09.2023, privind infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din Cpp, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Pascu Claudiu Mihail, determinată de necompetenţa materială şi după calitatea persoanei a DIICOT.

* Dispune excluderea şi eliminarea de la dosar a tuturor probelor şi mijloacelor de probă privind infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Pascu Claudiu Mihail.

Judecătorul a constatat că Vlad Pascu nu a formulat cereri şi excepţii în procedura de cameră preliminară.

DIICOT are la dispoziţie cinci zile pentru a comunica dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată, fără probele anulate de instanţă, ori solicită restituirea cauzei pentru refacerea anchetei.

Miruna Pascu este acuzată că ar fi şantajat o fată, martoră în dosarul în care este cercetat fiul ei. Concret, ea ar fi ameninţat-o pe prietena lui Vlad Pascu că va face publice informaţii şi imagini compromiţătoare despre ea, dacă va colabora cu procurorii.

Prietena lui Vlad Pascu le-a povestit procurorilor că la petrecerile organizate în casa acestuia se consuma o cantitate mare de droguri şi medicamente.

"În fapt, la data de 06.09.2023, a fost înregistrat la DIICOT, Structura Centrală, denunţul formulat de numitele (...), prin care sesizau faptul că în urmă cu trei luni, numitul Vlad Pascu, cu domiciliul în Bucureşti, str. Tipografilor, organiza la domiciliul său petreceri unde punea la dispoziţia participanţilor diferite droguri de risc (canabis şi xanax) şi de mare risc (de exemplu cocaină), iar o parte din aceste droguri erau furnizate de mama numitului Vlad Pascu", se arăta într-un document al procurorilor.

Fata a relatat că Vlad Pascu "fuma canabis, trăgea pe nas cocaină", după care se urca pe acoperiş şi plângea. AGERPRES

Citește și O nouă amânare în dosarul lui Vlad Pascu. Avocații au cerut expertiză medico-legală pentru tinerii răniți în accident

×