x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Acuzații aberante ale Cameliei Bogdan la adresa a două judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție

Acuzații aberante ale Cameliei Bogdan la adresa a două judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție

de Ion Alexandru    |    22 Mar 2022   •   07:10
Acuzații aberante ale Cameliei Bogdan la adresa a două judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție

Fosta judecătoare Camelia Bogdan, exclusă de două ori din magistratură,  a lansat o serie de acuzații aberante la adresa judecătorilor Înaltei Curți. Bogdan a acuzat-o pe judecătoarea Gabriela Bogasiu că „spală bani”, că „are vulnerabilități penale”, că „e căsătorită cu un infractor” și că „are dosare penale mușamalizate de autorități”, dezvăluie Grupul de Investigații Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică.

De altfel, nu doar judecătoarea Gabriela Bogasiu este ținta Cameliei Bogdan, ci și judecătoarea Mihaela Tăbârcă, pe care a acuzat-o de faptul că a sancționat-o pentru a obține beneficii materiale, fiind cointeresată pentru a o sancționa. Conform Grupului de Investigații Politice, aceste acuzații, lipsite de orice dovezi, se găsesc în Contestația în anulare formulată de Camelia Bogdan împotriva  Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a  fost sancționată cu mutarea disciplinară pe o perioadă de șase luni, la Curtea de Apel Târgu Mureș. Instanța supremă i-a aplicat, în fapt, o sancțiune mult mai ușoară, la vremea respectivă, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii dispusese excluderea Cameliei Bogdan din profesie.

Beneficii în… laude la CSM

Din completul de judecată care a pronunțat această decizie a ÎCCJ au făcut parte și judecătoarele Mihaela Tăbârcă și Gabriela Bogasiu. În acest context, Camelia Bogdan susține că judecătoarea Mihaela Tăbârcă a sancționat-o „în scopul obținerii de beneficii materiale”, fiind „cointeresată de către un judecător CSM (Evelina Oprina – n.red.)”. 

Iar, în sprijinul acestor acuzații grave, Bogdan vine cu un argument complet ridicol. Anume, că la două zile după pronunțarea sentinței, o judecătoare de la CSM ar fi lăudat-o pe judecătoarea Tăbârcă, cu ocazia decernării unor premii științifice.

„Rechizitoriul” pentru judecătoare

În schimb, judecătoarea Gabriela Bogasiu este acuzată de aceeași Camelia Bogdan de „spălare de bani” prin folosirea de bunuri „dobândite prin săvârșirea de către soț a unor activități infracționale”. Camelia Bogdan susține că judecătoarea Bogasiu a sancționat-o pentru că are „vulnerabilități de ordin penal” și dosare „mușamalizate de autorități”, precum și pentru că „nutrește sentimente de dușmănie” față de ea.

În Contestația în anulare, Camelia Bogdan susține că judecătoarele Tăbârcă și Bogasiu „au alcătuit o instanță ilegală”, „au fost cointeresate de către judecătorii din CSM” pentru a o sancționa, i-au încălcat „dreptul la o justiție independentă și imparțială”, și-au îndeplinit „cu rea-credință atribuțiile judiciare”, au supus-o unui „tratament discriminatoriu”, au sancționat-o „pe nedrept la executarea unei sancțiuni ilegale pentru o abatere inexistentă”, au dat dovadă de „lipsă de imparțialitate din considerente de părtinire/ alte motive pe care nu mi le explic”.

Până și avocații s-au delimitat de clienta lor

Grupul de Investigații Politice mai arată că, anterior, o serie de alte atacuri ale Cameliei Bogdan la adresa judecătoarei Gabriela Bogasiu îi determinaseră chiar pe avocații lui Bogdan să se dezică de clienta lor. Apărătorii precizaseră că au fost asociați fără acordul lor atacurilor acuzațiilor Cameliei Bogdan la adresa judecătoarei Bogasiu. 

În 2017, avocații au transmis GIP un mesaj în care se deziceau de încercarea clientei lor de a o intimida pe judecătoarea Gabriela Bogasiu, președinta completului care judeca excluderea Cameliei Bogdan din magistratură. Cu câteva zile înainte, Camelia Bogdan a lansat o serie de acuzații aberante la adresa vicepreședintei Înaltei Curți Gabriela Bogasiu. „Într-un caz unic în justiția românească, cu câteva zile înainte ca Înalta Curte să judece excluderea Cameliei Bogdan din magistratură, avocații acesteia ne-au transmis un e-mail în care se dezic de propria lor clientă. Avocații precizează că aceasta i-a asociat fără acordul lor atacurilor sale la adresa judecătoarei Bogasiu. Mai întâi, pe 21 noiembrie, Camelia Bogdan a susținut la GDS, fără a prezenta niciun fel de probe, că judecătoarea Bogasiu ar fi șantajată cu implicarea soțului acesteia în fapte de spălare de bani. În aceeași zi, Camelia Bogdan a reluat aceste acuzații, din nou complet neprobate, într-un e-mail transmis Înaltei Curți și CSM”, se arată într-un articol publicat de GIP. 

Reclamații peste tot

În 26 noiembrie 2017, Camelia Bogdan a reclamat-o pe judecătoarea Bogasiu atât la Înalta Curte, cât și la CSM și la DNA, pe motiv că ar fi „beneficiat de cazare și masă” la un seminar organizat în mai 2016. Bogdan a sugerat că situația judecătoarei Bogasiu ar fi fost similară celei în care s-a aflat ea atunci când a fost plătită pentru a preda cursuri angajaților Ministerului Agriculturii. În această reclamație aiuritoare, Camelia Bogdan a enumerat și numele avocaților care o apără la Înalta Curte. „Acțiunile Cameliei Bogdan sunt atât de iraționale, încât i-au determinat până și pe avocații ei să se dezică de propria lor clientă. Într-un mesaj pe care l-au transmis tuturor celor care primiseră reclamațiile Cameliei Bogdan (Înalta Curte, CSM, DNA), avocații Lucian Mihai, Valentin Berea, Vicu Buzac, Andrada Rusan, Bogdan Nae și Mădălin Niculeasa au precizat că nu vor ca numele lor să fie asociate atacurilor lansate de clienta lor, Camelia Bogdan, la adresa judecătoarei Bogasiu”, mai precizează sursa citată.

Cum a pregătit fosta magistrată anchetarea unui notar

La începutul acestei luni, GIP a făcut o altă dezvăluire despre acțiunile fostei judecătoare Camelia Bogdan. Mai exact, cererea notarului Jean Andrei de a interveni în procesul prin care Camelia Bogdan contestă excluderea sa din magistratură e justificată. Grupul publică un document care arată că Bogdan făcea demersuri pentru anchetarea lui Jean Andrei cu câteva luni înainte ca judecătoarea să preia abuziv un dosar și să confiște ilegal bunurile familiei Andrei. Camelia Bogdan a fost exclusă pentru a doua oară din magistratură pentru că, în 2016, a falsificat sistemul Ecris (prin care sunt repartizate dosarele), a creat un complet fantomă și a pronunțat o sentință ilegală. Victime au fost notarul Jean Andrei și familia acestuia, cărora li s-au confiscat bunurile, deși nu aveau calitate în dosar. În iulie 2017, Înalta Curte a desființat sentința Cameliei Bogdan.

×
Subiecte în articol: camelia bogdan