x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Adina Florea: Un bilanţ necosmetizat al activităţii DNA pune în lumină destule abateri de la rigorile statului de drept

Adina Florea: Un bilanţ necosmetizat al activităţii DNA pune în lumină destule abateri de la rigorile statului de drept

06 Sep 2018   •   13:54
Adina Florea: Un bilanţ necosmetizat al activităţii DNA pune în lumină destule abateri de la rigorile statului de drept

Adina Florea, propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Antiocorupţie, consideră că, pe lângă lucrurile bune, în activitatea procurorilor anticorupţie din ultimii ani s-au înregistrat şi destula abateri de la rigorile statului de drept. 

"În ultimii ani, România a făcut paşi importanţi în lupta împotriva corupţiei, atât evaluările externe, cât şi analizele interne reflectând rezultatele consistente în acest domeniu, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (...) jucând un rol central prin activitatea desfăşurată în mod constant. Fără a nega, astfel, lucrurile bune care s-au realizat în ultimii ani, un bilanţ necosmetizat al activităţii DNA pune în lumină destule, dacă nu prea multe, abateri de la rigorile statului de drept", a scris Adina Florea, în proiectul managerial publicat, joi, pe site-ul Ministerului Justiţiei. 

În opinia sa, atât în activitatea procurorilor cu funcţii de execuţie, cât şi în activitatea celor cu funcţii de conducere, inclusiv "la nivel de vârf", au existat manifestări care "s-au îndepărtat simţitor de la abordarea profesionistă, echilibrată, în contrast cu statutul profesiei, iar uneori chiar în conflict cu legea". 

"Aşa s-a ajuns ca, prin contribuţia conjugată a unor membri ai corpului profesional din DNA, să se recurgă, caz fără precedent, la revocarea procurorului-şef al Direcţiei pentru "exercitarea discreţionară a funcţiei şi deturnarea activităţii de la combaterea corupţiei şi a instituţiei DNA de la rolul său constituţional şi legal", a arătat Adina Florea. 

În proiect sunt prezentate şi principalele disfuncţii şi vulnerabilităţi identificate în activitatea DNA, printre care plasarea activităţii în afara legii "prin activităţi de investigare care au depăşit limitele de competenţă prevăzute de Constituţie şi de legile organice", şi diminuarea încrederii publice în instituţie "prin activităţi explicite de încălcare a principiilor care guvernează exercitarea funcţiei de procuror şef". 

Adina Florea susţine că a mai constatat un respect instituţional diminuat faţă de alte instituţii, o cooperare interinstituţională deficitară, pasivitatea în faţa unor semnale publice repetate de încălcare a legii de către unii procurori şi chiar promovarea acestora, lipsa de asumare a responsabilităţilor profesionale de către procurorul şef al DNA în situaţii în care o asemenea asumare se impunea, numărul în creştere al soluţiilor de achitare definitivă dispuse de instanţele de judecată, un mod deficitar de soluţionare a situaţiilor de criză care au umbrit activitatea instituţiei şi indicii de atragere a competenţei altor unităţi de parchet, cu încălcarea normelor de competenţă legală. 

"Semnale publice privind practici de 'prioritizare' a anchetelor penale fără niciun fundament legal, cu riscul creării percepţiei sau chiar existenţa unor 'vendete' şi prin denaturarea sensului real al sintagmei 'exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia'; comunicare deficitară între procurorul şef al DNA şi procurorii cu funcţii de conducere de la nivelul structurilor clasice de parchet, cu repercusiune asupra inexistenţei unei riposte ferme asupra fenomenului infracţional din domeniile vulnerabile la corupţie; promovarea în structurile DNA, pe baza interviurilor organizate la nivelul structurii centrale, în faţa unor comisii constituite pe baza unor criterii netransparente, a unor procurori fără experienţă profesională în instrumentarea dosarelor penale având ca obiect infracţiuni de corupţie, la nivel înalt şi/sau mediu, infracţiuni de fraudă în materia achiziţiilor publice, infracţiuni de macrocriminalitate economico -financiară, cu consecinţa decredibilizării profesionale a acestei structuri", a mai scris Adina Florea. 

Adina Florea, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în prezent delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, este propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pentru a ocupa funcţia de şef al DNA, informează, joi, MJ. 

"În urma desfăşurării procedurii de selecţie, care a avut loc în perioada 6 august - 4 septembrie, la sediul Ministerului Justiţiei, vă aducem la cunoştinţă faptul că propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este Adina Florea", se arată în anunţul publicat pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei. 

Potrivit MJ, urmează ca această propunere să fie transmisă Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obţinerii avizului consultativ, şi, ulterior, preşedintelui Klaus Iohannis, pentru numirea în funcţie. 

Funcţia de procuror-şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale AGERPRES

×
Subiecte în articol: Adina Florea