x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Amenințări într-o secție de vot din Sectorul 5 al Capitalei

Amenințări într-o secție de vot din Sectorul 5 al Capitalei

de Redacția Jurnalul    |    24 Noi 2024   •   15:40
Amenințări într-o secție de vot din Sectorul 5 al Capitalei

Doi reprezentanți ai unei secții de vot din sectorul 5 al Capitalei s-au amenințat cu acte de violență, duminică. Polițiștii s-au sesizat și fac cercetări.

În jurul orei 09.50, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București- Secția 18 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost amenințată de către altă persoană, în cadrul unei secții de votare din Sectorul 5.

Surse din anchetă au declarat, pentru MEDIAFAX, că un membru al Biroului Electoral de circumscripție Sector 5 i-ar fi făcut observație președintelui secției de de votare respective, cu privire la faptul că iese cam des din secție. Ulterior, între cei doi a izbucnit un conflict verbal, iar președintele secției de votare l-ar fi amenințat cu acte de violență pe celălalt.

„Polițiștii din cadrul subunității s-au deplasat cu operativitate la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, persoanele imiplicate în eveniment fiind identificate. În cauză, se efectuează cercetări cu privire la stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, arată Poliția Capitalei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 18 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: amenintare capitala sectie de vot