Arhiepiscopia Tomisului susţine că iniţiativele din mediul on-line privind susţinerea Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, în curtea IPJ Constanţa, în zilele de joi (programate pentru controlul judiciar), aparţin exclusiv credincioşilor, se arată într-un comunicat de presă.
'Arhiepiscopia Tomisului nu are legătură cu acestea şi se delimitează de orice implicare. Este posibil ca aceste iniţiative să fie generate de nemulţumirea unor credincioşi faţă de cele întâmplate până acum: acuze nefondate, minciuni, insulte, calomnii şi agresiuni verbale petrecute în mediul on-line şi în curtea IPJ Constanţa la adresa IPS Teodosie şi altor preoţi. Cu toate acestea, le reamintim credincioşilor că soluţia optimă în astfel de cazuri nu este creşterea stării de tensiune şi de agitaţie, ceea ce poate avea efecte negative asupra actului de justiţie', se menţionează în comunicat.
Arhiepiscopia Tomisului îndeamnă credincioşii la calm şi rugăciune, 'cu nădejdea că autorităţile competente vor stabili adevărul în dosarul IPS Teodosie în cel mai scurt timp'.
Vineri, au fost promovate două pagini dedicate unei iniţiative de susţinere de către enoriaşi a arhiepiscopului Teodosie, pe timpul vizitei la IPJ Constanţa, în zilele de joi (programate pentru controlul judiciar impus de magistraţi). Mobilizarea a fost realizată prin intermediul a două pagini de Facebook intitulate: "Susţinem IPS Teodosie"şi "Alături de IPS Teodosie". AGERPRES