x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Snagoveanul, la DNA

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Snagoveanul, la DNA

de Antena 3    |    12 Iul 2016   •   11:32
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Snagoveanul, la DNA
Sursa foto: Foto: Intact Images

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Snagoveanul, a venit marți la sediul DNA, pentru a fi audiat.

Teodosie Snagoveanul va fi audiat ca martor, din primele informații, în dosarul privind cărțile scrise de Gigi Becali în penitenciar., potrivit antena3.ro

În același dosar, mitropolitul Ardealului, Laureţiu Streza, a fost audiat luni, la DNA, ca martor în dosarul privind cărţile scrise în penitenciar, în care se fac cercetări pentru favorizarea făptuitorului, ancheta vizând profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările ştiinţifice ale deţinuţilor pentru care au primit reducerea pedepselor.

Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, i-a coordonat lui Gigi Becali una dintre cărțile pe care patronul Stelei le-a scris în închisoare, „Iubirea milostivă și mântuitoare”, lucrare tipărită la Editura Saeculum, în 2014.

×